Sfintii Cleopa si Maria – 30 octombrie, Palestina, sec.I

Sfântul Luca consemnează că în timpul convorbirii lor, Iisus începând de la Moisi şi de la toţi proorocii tâlcuia lor din toate scripturile cele ce erau pentru el (Luca 24, 27). Însă Cleopa şi Luca nu şi-au dat seama că cel ce vorbea cu ei era Iisus cel înviat, până ce nu a adus mulţumire la masa pe care au împărţit-o în acea seară: Şi a fost când au şezut el cu ei, luând pâinea au binecuvântat şi frângând au dat lor, şi s-au deschis lor ochii şi au cunoscut pe dânsul; şi el s-au făcut lor nevăzut de dânşii (Luca 24, 30-31). Îndată după unul către altul: Au nu era inima noastră arzând întru noi când grăia nouă pe cale şi când ne tâlcuia scripturile? (Luca 24,32).
Deşi nu ştim multe despre această pereche, este vrednic de ţinut minte că ei sunt cinstiţi pentru că fiecare din ei l-a văzut pe Domnul Înviat în Ziua învierii Sale din morţi.
Biserica cinsteşte pe Sf. Cleopa, împreună cu alţi patru Apostoli din cei şaptezeci, la 30 octombrie. Soţia sa, Sf. Maria Mironosiţa, este pomenită la 23 mai, şi în a doua Duminică după Paşti, care e întotdeauna afierosită pomenirii tuturor Femeilor Mironosiţe.
Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001