Sfinţii Serghie şi Irina

Sfinţii Serghie şi Irina făcea parte din două din cele mai alese familii din Constantinopol. Fratele Irinei era însurat cu sora împărătesei Teodora (11 Februarie), care a reaşezat închinarea icoanelor în Biserica Ortodoxă în anul 843 (ceea ce se prăznuieşte anual în prima Duminică din Postul Mare ca Biruinţa Ortodoxiei).

 Fratele lui Serghie a fost vestitul Sfânt Tarasie (25 februrarie), Patriarhul Constantinopololui, care a apărat icoanele împotriva iconoclaştilor şi a fost întâistătătorul celui de-al Şaptelea Sinod Ecumenic (787), ţinut la Niceea, care a susţinut închinarea la sfintele icoane. Serghie a avut el însuşi dregătoria de spătar la palatul împărătesc.

Pentru că apărau icoanele, Serghie şi Irina au fost surghiuniţi la începutul domniei ultimului împărat iconoclast, Teofil (care a domnit între 829-842). Au trebuit să-şi părăsească copilul mic, pe Fotie, lăsându-l în grija rudelor din cetatea de scaun; se pare că nu l-au mai văzut niciodată.

Mai târziu, Sfântul Fotie scria despre părinţii săi, zicând că tatăl său „se arătase ales <<prin bogăţia adevăratei slăviri şi a dreptei credinţe… şi prin surghiun şi mucenicie>>. În aceeaşi scrisoare spune că mama sa iubea pe Dumnezeu şi virtutea”. Într-o altă scrisoare, adresată fratelui său, Fotie reaminteşte strălucita lor moştenire părintească: „Nu trebuie să trădăm faptele pline de dârzenie ale părinţilor noştri, căci ei au văzut feluri de moarte ce nu semănau cu morţile pe care le ştim noi. Ferească-ne Dumnezeu! Rudele au fost despărţite de foc şi de apă şi îi aştepta amar şi greu surghiun, şi toată lipsirea de prieteni şi rubedenii a venit peste ei, şi au fost îndepărtaţi de toţi cei ce le aduceau bucurie, dat toate le-au primit cu plăcere, slăvind pe Dumnezeu mai curând decât pe cei ce cârmuiesc cele omeneşti cu cuget omenesc”.

Aşadar, Sfinţii Serghie şi Irina sunt de două ori cinstiţi şi fericiţi de Dumnezeu. Căci nu numai că au adus pe lume şi hrănit pe Sfântul Fotie, unul dintre cei mai mari sfinţi ai Bisericii Ortodoxe, ci şi-au data şi viaţa întru apărarea sfintelor icoane, fiind cinstiţi de Biserică ca „mărturisitori ai credinţei”.

Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001