Sfinții Mucenici Timotei și Mavra

O pereche de sfinți uciși în chinuri de către idolatri s-au făcut pildă de jertfă de sine, de dragoste și dăruire către Domnul dragostei, Iisus Hristos.

Sfântul Timotei era citeț și ”citea în Biserică sfintele cuvinte”. Cunoștea foarte bine valoarea sfintelor cărți, de aceea a refuzat să le predea lui Arrianós, ighemonul idolatru, atunci când acela le-a cerut pentru a le distruge, și i-a dat minunatul răspuns: ”Cărțile creștinilor le socotesc ca pe copiii mei, pe acestea mă sprijin și pentru ele mă păzesc îngerii, pentru că puterea dumnezeieștilor înțelesuri care sunt înscrise în ele îi cheamă pe îngeri în ajutorul meu. Întrucât, deci, nici un părinte nu-și omoară copiii de bună voie, așa nici eu nu îți predau cărțile pentru a le arde”.

După această curajoasă mărturisire, Sfântul Timotei a pătimit mult: i-au străpuns urechile cu fiare înroșite în foc și i-au fost scoși ochii. Apoi i-au adus-o înainte pe soția sa, pe Mavra, cu care se căsătorise de numai 20 de zile, ca să îl convingă să se lepede de Hristos, dar lucrurile s-au petrecut taman pe dos: Timotei a convins-o pe Mavra să mărturisească și ea credința în Hristos, drept pentru care și ea a fost pusă la chinuri.

Dar pentru că în chip minunat au rămas nevătămați de chinuri, în cele din urmă au fost amândoi răstigniți, având astfel marea cinste de a avea asemenea sfârșit precum Acela pe care L-au iubit mai mult decât orice altceva în viață. În timp ce atârnau pe cruce, vreme de zece zile, au primit turbatele atacuri ale diavolului, care credea că îi poate atrage cu făgăduințe înșelătoare și plăceri pământești. Sfinții, în cele din urmă, l-au biruit, deși se aflau și în mari dureri trupești. S-au luptat cu mare bărbăție și s-au întărit unul pe altul.

Dragostea, care este depășire a iubirii de sine, rezistă până la mormânt, dar și dincolo de el. Cel care iubește cu adevărat se jertfește pe sine pentru ceilalți, în timp ce în dragostea mincinoasă, omul îi jertfește pe ceilalți pentru a trăi el.

Mucenicii Timotei și Mavra au fost răstigniți, dar au și înviat. Au trăit uniți prin legăturile dragostei adevărate, au plecat din lumea aceasta uniți și iubindu-se și continuă să trăiască și să aibă pregustarea împărăției lui Dumnezeu până la Învierea cea de obște, făcându-se faruri duhovnicești și călăuzitori nouă pe calea Crucii și a Învierii vieții noastre.