Sfintii Melasip si Cassina – 7 noiembrie, Asia Mica, sec.IV

Am adăugat această scurtă Viaţă ca exemplu tipic pentru multele perechi căsătorite despre care ştim foarte puţine lucruri, în afara faptului că şi-au dat viaţa pentru Hristos. Adeseori copiii lor li s-au alăturat în suferirea caznelor şi morţii pentru Domnul Iisus. Aceste scurte Vieţi, cele mai multe din primele veacuri ale Bisericii, ne pot încă insufla şi pe noi cei de azi, mai ales dacă ne lăsăm să ne aducă aminte de marele număr de mucenici pentru Hristos, cunoscuţi şi necunoscuţi, de pe orice treaptă a vieţii, al căror sânge a udat sămânţa Bisericii în toată vremea.

Aceşti doi soţi au murit ca mucenici pentru Hristos cu o asemenea răbdare, încât se părea că sunt fără de trupuri. Împreună cu ei, a luat moarte mucenicească şi fiul lor Antonie. După cazne înfricoşătoare, ei şi-au aflat sfârşitul la Ankira (Asia Mică), în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363).
Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001