Sfântul Prooroc Zaharia şi Dreapta Elisabeta, părinţii Sfântului Ioan Botezătorul

Sfântul Zaharia a fost tatăl Sfântului Ioan Botezătorul și fiul lui Varahia, din neamul lui Abia, unul din fiii lui Aaron. El slujea ca arhiereu în Templul din Ierusalim, numărându-se în a opta ceată preoțească din seminția lui Aaron.

Sfânta Elisabeta, femeia sa, era fiica Sofiei și sora Sfintei Ana, maica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

În vremea împăratului Irod, ucigașul de prunci, într-una din zile, sfântul Zaharia era la rând să slujească la Templul de la Ierusalim.

Atunci i se arătă îngerul Domnului și frică mare căzu peste el. Iar îngerul spuse către dânsul:

– Nu te teme, Zaharia! și îi vesti că sfânta Elisabeta va naște un fiu, căci Dumnezeu S-a plecat către rugăciunea lor.

Însă inima sfântului Zaharia fiind cuprinsă de îndoială căci ei erau înaintați în vârstă, iar nașterea de prunc i se părea cu neputință, spuse îngerului:

– După ce voi cunoaşte aceasta? Pentru că eu sunt bătrân şi femeia mea trecută în zilele ei.

Atunci îngerul îi zise:

– Eu sunt Gavriil, cel ce stau înaintea lui Dumnezeu, şi sunt trimis să grăiesc către tine şi să-ţi vestesc ţie aceasta. Şi, iată, vei fi mut şi nu vei putea grăi până la ziua în care se vor plini acestea, fiindcă nu ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor.

Zăbovind Zaharia în altar, oamenii cei ce aşteptau în biserică se minunau. Ieşind, Zaharia le făcu semn că era mut, iar poporul cunoscu faptul că preotul văzu vedenie în biserică.

Apoi, săvârşindu-şi slujba, sfântul Zaharia se întoarse la casa lui.

El nu mai putu grăi până ce nu se născu fiul său, iar dânsul scrise pe o tăbliță: „Ioan va fi numele lui” (Luca 1, 63).

La 6 luni după zămislirea Elisabetei, arhanghelul Gavriil fu trimis de Dumnezeu în cetatea Nazaretului în casa lui Iosif pentru a aduce Fecioarei Maria minunata vestire a Nașterii Mântuitorului notru Iisus Hristos. După puțină vreme, Maica Domnului merse în casa sfântului Zaharia, căci se grăbea să se întâlnească cu sfânta Elisabeta, aflând de la înger de zămislirea ei.

Atunci sfânta Elisabeta se umplu de Duhul Sfânt și strigă cu glas mare zicând:

– Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău! Și de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Caci iată, cum veni la mine glasul închinării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu. Și fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul. (Luca 1, 42-45)

Atunci Maica Domnului zise:

– Mărește suflete al meu pe Domnul și s-a bucurat Duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui și mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El. (Luca 1, 46-50)

Și rămase Maica Domnului împreună cu sfânta Elisabeta vreme de 3 luni, apoi se înapoie la casa ei.

Apoi sfânta Elisabeta născu prunc pe care îl numiră Ioan. Mare le fu bucuria bătrânilor părinți care mulțumeau lui Dumnezeu pentru mila coborâtă către dânșii.

După o vreme, când Domnul Iisus Se născuse, iar Irod împăratul începu a ucide pruncii din Betleem, el trimise oameni să-l caute și să-l ucidă și pe fiul sfântului Zaharia, căci auzise toate câte se făcuseră cu Zaharia și în ce chip se născuse Ioan.

Văzându-i pe ostași venind, sfânta Elisabeta luă în brațele sale pe Ioan care la vremea aceea avea un an și jumătate și, fugind cu dânsul din casă, se duse într-un loc stâncos și pustiu.

Când văzu că ostașii sunt pe urmele ei, sfânta Elisabeta strigă muntelui:

– Munte a lui Dumnezeu, primește o maică cu pruncul ei!, iar stânca se despică, ascunzând înlăuntrul ei pe maică și pe prunc.

Atunci Irod, mâniindu-se că pruncul Ioan nu fusese ucis, porunci ca în locul lui să fie ucis sfântul Zaharia dinaintea altarului.

Sângele sfântului Zaharia se vărsă pe pardoseala de marmură și se făcu vârtos ca o piatră, spre a da mărturie de fapta cea rea a lui Irod.

În locul în care se ascunse sfânta Elisabeta cu Ioan se făcu o peșteră din care țășni apă și crescu un finic roditor, toate acestea prin puterea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

După 40 de zile de la moartea sfântului Zaharia, se săvârși și fericita Elisabeta, iar pruncul Ioan rămase în pustie, hrănit de un înger și păzit de purtarea de grijă cea dumnezeiască până în ziua cănd se arătă la Iordan.