Prima cununie in limbajul surdomutilor din R. Moldova

In premiera in R. Moldova, la „Biserica Inimii tacute” din capitala, a fost oficiata, recent, prima cununie religioasa prin semne de catre singurul preot de la noi cunoscator al limbajului mimico-gestual. Acolo si-au unit destinele doi tineri surdomuti, care au dorit sa se patrunda de taina sfintei cununii. Preotul a fost ajutat sa oficieze slujba de cativa cantareti surdomuti din aceeasi parohie.

Marina si Marin au venit de la Floresti sa se cunune la Chisinau, la unica biserica pentru persoanele cu dizabilitati de auz si vorbire, cea a „Inimii tacute” a Mitropoliei Basarabiei. Intr-o atmosfera deosebita, alaturi de cei dragi, tinerii si-au jurat sa fie impreuna „pana moartea ii va desparti”. Ceremonia religioasa neobisnuita a atras mai multi oameni, care au urmarit-o cu satisfactie si curiozitate. Desigur, majoritatea nu cunosteau limbajul gesturilor, dar au indragit minunatul cuplu, care radia de fericire. „Pe Marina am cerut-o de nevasta la un an si jumatate dupa ce ne-am cunoscut. I-am gasit casa, indemnat de vocea inimii”, ne-a marturisit mirele romantic.
Pe Marina si Marin ii leaga o poveste rara de dragoste, care i-a ajutat sa treaca peste prejudecatile oamenilor si izolarea din cetatea tacerii, unde s-au pomenit toti hipoacuzicii din societatea noastra. Pe tineri ii uneste aceeasi tragedie – pierderea auzului si vorbirii in urma unor boli din copilarie. Impreuna, crucea sortii o poarta mai usor, in conditiile marginalizarii sociale. Desi au numai 20 de ani si, respectiv, 27 de ani, spre deosebire de multi hipoacuzici de varsta lor, Marina si Marin si-au gasit rostul in viata. Au meserii – de croitoreasa si de lemnar, care le aduc venituri suficiente pentru inceput.

Evadati din cetatea tacerii

„Problema surdomutilor din Basarabia e mai dificila decat a celorlalti crestini de felul lor de peste hotare. Cei de la noi cunosc doar limbajul laic. Abia din 2006, de cand a fost inregistrata parohia aceasta, ne-am straduit sa-i invatam semnele religioase romanesti, care sunt diferite de cele laice”, a spus parintele Viorel Cojocaru de la parohia „Inimii tacute”. Precum spuneam, acesta este singurul preot din RM, cunoscator al limbajului surdomutilor. A absolvit Facultatea de Asistenta Sociala din Pitesti, destinata persoanelor cu deficiente de auz si vorbire.
In lumea internationala, hipoacuzicii utilizeaza doua categorii de semne – cele americane si cele rusesti. „80% din semnele laice ale celor din Romania difera de cele din Basarabia. Din acest considerent, am fost nevoit sa insusesc si semnele laice de aici. Suntem nevoiti sa comunicam in limbajul laic din Basarabia, utilizand semnele religioase ale surdomutilor din Romania. A fost extrem de dificil, deoarece pe hipoacuzicii nostri statul i-a limitat la doar o mie de semne. Aceasta – in conditiile in care un dictionar explicativ scolar contine 1500 de cuvinte. „Oamenii surdomuti raman la un nivel intelectual lamentabil. Este regretabil ca ministerul nu se implica cat ar trebui in educarea categoriei respective de persoane”, sustine preotul.
Aceasta comunicare ortodoxa a „inimilor tacute” sustine enorm comunitatea celor surdomuti. Au devenit crestini ravnitori. Unii ajung la usa bisericii pe la sapte dimineata. S-au bucurat si de pelerinaje pe locurile sfinte. In curand, parintele spune ca vor mai fi pregatiti in Romania alti doi preoti surdomuti – pentru regiunile de nord si sud ale republicii. Biserica „Inimii tacute” are circa 150 de enoriasi, oameni deosebiti, cu mare dar si evlavie. Acolo ei gasesc nu doar alinarea, dar si comunicarea atat de necesara, care ii ajuta sa se integreze in societate.

Ignorati de toate institutiile statului

„Ei traiesc printre noi, dar folosesc o comunicare aparte, bazata pe un limbaj mimico-gestual. Prefera societatea unor oameni ca si ei, caci numai asa isi pot accepta mai usor deficienta.
Pentru ei, icoanele vorbesc. Sensul crestinismului si dragostea fata de Dumnezeu le sunt inspirate de chipurile sfintilor. Deseori, surdomutii sunt chiar mai buni crestini decat ceilalti oameni. Noi incercam sa-i integram in societate si ei se implica cu daruire in activitatile noastre. Dintre surdomuti, avem patru voluntari la Centrul social de zi”, ne-a marturisit parintele Viorel Cojocaru.
Cantaretul hipoacuzic Veaceslav are 30 de ani. Este sociabil, prietenos si foarte optimist, chiar daca este somer: Sprijinit de pastorul sau, tanarul va studia la facultate pentru a deveni preot. A avut noroc de parintii sai medici, care i-au dat o educatie buna si il intretin pana la aceasta varsta. „In RM suferim de o grava problema – cea de comunicare. Cand surzii vor sa lucreze, deseori sunt respinsi de patroni si chiar de institutiile de stat. Majoritatea apeleaza la ajutorul parintilor sau pleaca peste hotare. Vrem ca statul sa ne ajute mai mult privind angajarea la munca si spatiu locativ. In RM exista doar trei intreprinderi pentru surdomuti – de incaltaminte, de constructii si de textile, cu un numar mic de locuri de munca”, ne-a spus Veaceslav.

La noi, surdomutii fac parte din categoriile cele mai defavorizate. Fara interpret, posibilitatile lor de exprimare sunt nule. Ei cu greu isi pot gasi de lucru doar ca hamali, maturatori, femei de serviciu, tamplari sau muncitori. Chiar si cei care au o profesie pot ramane in strada. Nu toti surdomutii pot sa plece din RM. Deocamdata, ei n-au nicio iesire din impas. Abia cand statul va crea un numar special de locuri pentru angajarea acestor oameni in intreprinderi, cand legislatia va obliga angajatorii sa se intoarca cu fata catre ei, numai atunci li se va usura viata, sustin specialistii.

sursa: www.timpul.md