Pr. Dimitrie Bejan-preotul care şi-a răsplătit torţionarii cu iubire şi iertare

Părintele Dimitrie Bejan s-a născut în anul 1909, fiind singurul băiat al unei familii deosebite şi cucernice, cu şase copii. Tatăl său era mult milostiv, iar mama lui se ruga cu o rugăciune foarte aşezată. Culegând şi adunând toate cele bune din familia lui, tânărul Dimitrie va merge la Iaşi, unde va urma cursurile Seminarului Teologic, iar mai apoi la Bucureşti, unde va studia la Facultatea de Teologie. După absolvirea Teologiei, Dimitrie va urma cursurile Facultăţii de Istorie, tot din Bucureşti. La cea din urmă, tânărul teolog l-a avut profesor chiar pe savantul Nicolae Iorga. Dimitrie a adus la Academia Română pergamentul pe care Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a semnat libertatea înaintaşilor săi, a răzeşilor.

Părintele Dimitrie Bejan a fost hirotonit preot în anul 1940, când a şi fost trimis pe front, ca preot militar. Împreună cu regimentul de armată, Părintele a ajuns până la Stalingrad, unde va fi luat prizonier, în anul 1942, împreună cu alţi 17.000 de români. Intre anii 1942-1948, Părintele va sluji în lagăre şi închisori.

Cărţile rămase de la Părintele Dimitrie Bejan – „Bucuriile suferinţei„, „Oranki„, „Satul blestemat„, „Viforniţa cea mare„, alcătuiesc o mărturisire, o propovăduire şi o mărturie cutremurătoare a celor petrecute în lagărele prin care a trecut. Autorul – Părintele povesteşte cum, de foame, condamnaţii şi-au pus pe foc bocancii, spre a-i mânca. „Pe unde ajungeau, ruşii îi primeau bine, deşi erau foarte săraci. Erau dornici să vadă un preot, îl rugau pe părinte să îi boteze. Mergeau la râu şi se botezau în grupuri mari”. „În spatele frontului în fiecare duminică se făcea slujbă, Sfânta Liturghie ori Sfânta Agheasmă. Eram dotaţi cu altar portabil, o măsuţă cu vasele de slujbă, antimis, o pâine soldăţească şi cărţi de strană. Odată, la un Paşti, într-o zi am împărtăşit un regiment întreg în Basarabia, într-un sat răzeşesc. Erau 3.600 de oameni. Toţi, cu colonelul în frunte, până la ultimul soldat…” Între anii 1942-1948, Părintele a trecut prin mai multe lagăre comuniste sovietice. „Mie niciodată nu mi-a fost foame la puşcărie. Nu mi-a fost foame nici în lagăr. Am plutit pe deasupra acestor greutăţi, din lagăr sau puşcărie, cu ajutorul lui Dumnezeu! Am avut un învăţător care nu se sătura niciodată. Îi dădeam o jumătate din porţia mea şi eu mă simţeam sătul. Ce te miri? De ce te miri? Nu-i nimic de mirare. Era cine să suplinească lipsurile astea! Şi am ieşit din puşcărie perfect sănătos, şi din lagăr din Rusia, am venit tot perfect sănătos. N-am avut nici o boală. Ne băteau cu ciomege pe toţi la rând, ca barbarii. Bătăi, păduchi, râie, munci supraomeneşti, dar eu eram fericit…”

Întors în ţară, în anul 1948, Părintele Dimitrie Bejan va fi închis din nou, de data aceasta data însă „de ai săi”. În ţară, Părintele Dimitrie Bejan a fost închis mai întâi la Jilava, iar mai apoi la Văcăreşti, la Aiud, la Canal, din nou la Jilava, la Cavnic, iar în cele din urmă, la Aiud. În închisoarea de la Aiud, Părintele Dimitrie Bejan a fost coleg de celulă cu Părintele Benedict Ghiuş. Legat de acea perioadă, Părintele îşi va aminti următoarele: „Făceam toţi rugăciuni comune, agheasma mică, spovedanie. De altfel, cu o spovedanie completă, cu formula ei spusă corect, cu punerea mâinilor pe capul penitentului, credeam că raiul ne este deschis. Eu cred şi acum acelaşi lucru. Iată, eu aveam Sfânta Împărtăşanie. O ţineam ascunsă în gulerul cămăşii şi, când mă pregăteam, mă împărtăşeam. Iar dacă vreunul dintre deţinuţi era bolnav sau era pe moarte, îl spovedeam şi-l împărtăşeam pe ascuns şi aşa pleca la Hristos…”

După marea eliberare din anul 1964, Părintele Dimitrie Bejan va fi urmărit în continuare de comunişti, spre a-l împiedica să facă lucrarea cea sfântă, până în anul 1990. Cu toate că a fost eliberat din închisoare, in anul 1964, Părintele a avut domiciliu forţat până la căderea regimului comunist, în anul 1989. Părintele Dimitrie Bejan va sluji ca preot la biserica din localitatea Ghindăoani, judeţul Neamţ. Biserica şi curtea acesteia se dovedeau a fi neîncăpătoare. Datorită faptului că, în acea vreme, era interzis a se face propagandă religioasă, iar el predica liber în Biserică, un consiliu bisericesc a luat decizia de a-i ridica dreptul de a sluji. Între anii 1990-1995, Părintele va locui în oraşul Hârlău, unde i se hotărâse domiciliul forţat. Aici, el a spovedit, sfătuit şi întărit pe toţi cei care i-au trecut pragul casei.

Părintele Dimitrie Bejan trece la Domnul in ziua de 21 septembrie 1995, lăsând prin testament, ca la înmormântarea lui să nu se predice şi nici să nu se aducă flori, în semn de profundă smerenie.