POATE FI AVORTUL JUSTIFICAT?

Luna martie e Luna Vietii in Romania, cind miscarea pro-vita celebreaza viata si dreptul la viata al copiilor nenascuti. Continuam sa publicam materiale pe aceste teme, incepind cu un comentariu primit saptamina trecuta din partea unui cititor care parea sa spuna, printre rinduri, ca avortul ar fi justificat de “suprapopularea” planetei.  

Stimate doamne, Stimati domni. Eram in Germania Federala, in plin Razboi rece. Americanii aduceu cu avioanele in Germania, la FranKfurt. bome cu gaz paralizant. Germani se impotriveau au blocat autostrada ce duce de la Frankfurt  la Nurenberg la baza Militara. Pe distanta de 65 km germanii au blocat autostrada formand un lant in zig-zag Cancelerul Germanie pe atunci era Iosef Schmith la Posturile de TV a declarat. Nu Bombele cu gaze sau atomice este pericol pentru omenire. Pericolul mare este  „Explozia demografica”, peste 10  ani pe Glob vor fi circa 15 miliarde le locuitori, cu ce-i hranim? Aceasta este intrebarea domnilor IM

Onorabilul nostru cititor probabil subscrie punctului de vedere promovat de cei alarmati de “explozia demografica”, o ideologie lansata de Paul Elrich in anii 60 in “Population Bomb”. Ceea ce probabil cititorul nostru nu stie este un fapt stiintific care infirma pozitia dinsului si a celor care gindesc ca el: populatia lumii nu va ajunge la 15 miliarde in 10 ani, iar tehnologia disponibila la ora actuala si resursele planetei sunt suficiente pentru a sustine viata a 35 de miliarde de fiinte umane la 1.800 de calorii pe zi. Explozia populatiei in ultimele doua sau trei generatii a rezultat intr-o explozie si mai spectaculoasa in tehnologia agricola si industria alimentara. Mai putini oameni mor de foame ori sunt infometati in 2013 decit acum 100 de ani. [Cei sceptici sunt invitati sa citeasca nuvelele lui Mavis Gallant, “The Hunger Diaries”, – “Jurnalul Foametei” – despre Spania anului 1952, o natiune atunci infometata, si republicate in iulie 2012 in The New Yorker;  http://www.newyorker.com/reporting/2012/07/09/120709fa_fact_gallant?printable=true]

Pozitia implicit afirmata a cititorului nostru, este, din nefericire, impartasita de personalitati influente contemporane. Am relatat saptamina trecuta ca feminismul radical justifica avortul chiar daca el de fapt e omor. In iulie 2009 Ruth Bader Ginsburg, una din judecatoarele Tribunalului Suprem SUA, afirmase, intr-un interviu publicat in The New Yorker, ca e pro-avort si datorita “suprapopularii” planetei. [Interviul poate fi citit aici:http://www.nytimes.com/2009/07/12/magazine/12ginsburg-t.html?pagewanted=all] Personalitati influente din Marea Britanie si alte tari occidentale, filozofi, academicieni ori jurnalisti,  postuleaza necesitatea reducerii drastice a populatiei planetei, chiar daca asta implica avort, sinucidere legala ori eutanasie. Ei constituie asa-numita miscarea de control a populatiei, pe care unii o numesc, de fapt, miscarea de “eradicare” a populatiei.

Intrebam deci: poate fi avortul justificat? Poate o civilizatie moderna justifica avortul? Sunt motivele mereu invocate pentru justificarea avortului – inconvenienta, saracia, depresia, situatiile dificile de viata, durerile nasterii, complicatiile pe care mamele insarcinate uneori le au pe timpul sarcinii, “suprapopularea” planetei, dreptul la libera alegere – acceptabile? Convingatoare? Articolul de mai jos, scris de o femeie si publicat la inceputul lunii in Baltimore Sun, raspunde negativ acestei intrebari: avortul nu poate fi justificat intr-o lume civilizata. Sub nici un fel. Titlul articolului, in engleza, e “Intellectual dishonesty at the heart of abortion law. How can we defend the killing of an unborn child in the name of ‘choice’”? (“Frauda intelectuala in esenta legii avortului. Cum este posibil sa justificam avortul unui copil nenascut in numele “dreptului la alegere”?) Textul in engleza poate fi citit aici: http://articles.baltimoresun.com/2013-03-04/news/bs-ed-anti-abortion-20130304_1_unborn-child-womb-human-egg, iar traducerea romaneasca urmeaza. Autorul este Maria Santo.

Frauda intelectuala in dezbaterea despre avort

E timpul sa punem in discutie frauda intelectuala uimitoare care a rezultat in uciderea a 55 de milioane de copii prin avort in ultimii 40 de ani. [Nota AFR: e vorba de 55 de copii nenascuti avortati in SUA din 1973 cind a fost legalizat avortul pina in prezent. In Romania statisticile reflecta ca in ultimii 60 de ani Romania a avortat 22 de milioane de copii nenascuti.]  Trebuie, ca si chestiune de dreptate sociala, sa gasim solutii mai bune privind sarcinile dificile. Societatile civilizate prospera prin solutii inteligente, creative, generoase, dadatoare de viata si juste privind dificultatile cu care se confrunta. Societatile civilizate nu ucid copiii nenascuti ca solutie la vreo problema, fie ea cit de grava. Nici o societate nu poate pretinde sa fie dreapta atita timp cit isi ucide proprii copii in numele dreptului la alegere. (“We must, as a matter of justice, find better solutions to difficult pregnancies. Civilized societies thrive through smart, creative, generous, life-giving and just solutions to their difficulties. Civilized societies do not kill children as a solution to any problem, no matter how grave. No society can claim to be just while legally killing its own children in the name of „choice.”)

Avortul este uciderea intentionata a unei alte fiinte umane. Nu este nevoie de nici o convingere religioasa sa intelegi lucrul acesta, dar e necesar sa intelegi elementele de baza ale biologiei. In privinta geneticii, care determina natura fiintei umane, nu exista nici o diferenta fundamentala intre un embrion de 10 zile, un fetus de 8 luni si jumatate, un nou nascut in intregime dependent, un micut neascultator, un adolescent rebel, ori o bunica in varsta handicapata. Din momentul conceptiei, cind ovulele umane sunt fertilizata de sperma umana, nimic nu se mai adauga decit nutritie si timp – ambele fiind necesare pentru cresterea oricarui organism. Nu e momentul conceptiei singurul stadiu logic cind se poate spune ca organismul e uman?

 Unii afirma ca organismul din pintece nu devine uman pina cind e capabil sa supravietuiasca in afara pintecelui. Problema cu definitia asta este ca ea depinde de tehnologia medicala nu de realitatile biologice. In masura in care tehnologia avanseaza, varsta de la care fetusul poate supravietui in afara pintecelui devine tot mai scazuta. Organismul nu e facut mai uman doar pentru ca un aparat medical poate sa-l tina in viata de la o varsta tot mai scazuta.

 In timp ce determinarea umanitatii fiintei nenascute e importanta din perspectiva medicala, in fapt putini sunt aceia care disputa umanitatea fiintei nenascute. Chiar si cei care favorizeaza avortul legal admit ca fiinta nenascuta e o fiinta umana. Fundamentele biologiei ne forteaza sa admitem acest lucru. Tragic insa, o sarcina neasteptata poate fi o povara atit de mare incit unii au conchis ca, cu toate ca umanitatea copilului nenascut e clara, dreptul mamei de a se debarasa de sarcina are precedent asupra dreptului copilului de a trai. Trebuie sa respingem vehement acest argument. Argumentul acesta nu e mai putin irational decit a propune ca e acceptabil sa ucizi un copil de 2 ani, ori de 10 ani, ori o persoana de 45 de ani care cauzeaza stres sever in viata unei alte persoane. Generatiile viitoare vor privi in urma cu groaza la justificarea groteasca a avortului si la daunele care le-am cauzat femeilor nefiind capabili sa devizam solutii care respecta viata privind aceste probleme.

 Destul de des auzim povestea tragica a unei mame care si-a ucis micutii (deja nascuti). Cu toata simpatia noastra profunda si durere pentru mama (deoarece presupunem ca trebuie sa-si fi ucis copiii din cauza sindromei post-partum, ori din cauza unei relatii cu totul abuzive, ori din cauza altor lucruri groaznice), care dintre noi ar sugera ca ceea ce ea a facut ar merita sa fie numit legal in numele dreptului la alegere? Si daca uciderea unui copil deja nascut nu trebuie sa fie legala, atunci nu e ilogic sa presupunem ca ar trebui sa fie legala uciderea aceluiasi copil doar cu putin mai devreme pe cind el inca era in pintecele mamei? Simplu vorbind, avortul legal nu este o pozitie care poate fi aparata legal daca suntem de acord ca uciderea copiilor in afara pintecelui ar trebui sa fie ilegala. Oameni de buna credinta care dezbat pozitiile acestea si considera la nivel sincer aspectele avortului, de multe ori ajung la aceasi concluzie ca avortul copiilor nenascuti nu e cu nimic diferit de uciderea copiilor nascuti. Mi se pare ca singura modalitate de a ajunge la concluzia opusa este printr-o rationalizare gresita, ori prin frauda intelectuala: gasind ca problema sarcinilor nedorite e atit de dificila pentru societate incit ne inchidem ochii la adevarul evident ca putem elimina avortul din arsenalul solutiilor. Tocmai de aceea, o multime de femei si barbati s-au alaturat, cu agresivitate, miscarii pro-viata, recunoscind ca o societate civilizata poate gasi solutii mai potrivite la problemele cu care se confrunta decit sa-si ucida copiii.

 
MARSURI PENTRU VIATA IN ROMANIA
Coalitia Pro-Viata din Romania anunta organizarea marsurilor pro-vita pe 23 martie.
Sâmbătă, 23 martie, în orasele României este programată ediția 2013 a evenimentului public „Marșul pentru Viață”. Marşul se desfăşoară anual, în mai multe oraşe din România, în jurul datei de 25 martie (sărbătoarea religioasă „Buna Vestire”) şi este organizat de asociaţii ale societății civile care compun mişcarea provita, în colaborare cu instituţii şi comunităţi religioase.
 
 
Scopul principal al „Marşului pentru Viaţă” este sustinerea dreptului la viaţă pentru toate fiinţele umane începând cu momentul concepţiei şi până la moartea naturală. Totodată, este o afirmare a familiei traditionale si a valorilor acesteia, care sunt temelia unei societăti solide si sănătoase. Comitetele de organizare sunt locale, fără o conducere centralizată, însă la fiecare ediție a Marșului organizatorii lansează un mesaj comun sub forma unui Manifest. Acest document pozitionează societatea civilă crestină fată de probleme de actualitate ale României. Vă trimitem atasat afisul oficial al manifestației din acest an. Vom reveni pentru a vă transmite Manifestul și comunicatul de presă oficial. Puteți afla mai multe despre noi pe website-ul oficial www.marsulpentruviata.ro.
Va rugam intrati pe situl www.marsulpentruviata.ro., aflati persoanele de contact si participati la mars, impreuna cu toti membrii de familie, biserici, elevi, liceeni, sindicate. Viitorul nostru depinde de respectul pentru viata al fiintelor umane nenascute. 
 
SCRISOARE DESCHISA
Pe 2 martie colega noastra de la Pro-Vita Media, Larisa Iftime, a lansat urmatoarea Scrisoare Deschisa. E adresata Muzeului National de Istorie Naturala „Grigore Antipa”. E o nota la care subscriem, evenimentul programat a fi deschis la Bucuresti fiind unul degradant la adresa demnitatii umane. Redam citeva paragrafe din Scrisoarea Deschisa, urmind ca cei interesati sa o citeasca in intregime aici: http://www.provita.ro/detalii-scrisori-proteste.php?id=13
Dlui academician dr. Dumitru MURARIU, Director General al Muzeului Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa”: Aflând despre expoziția întitulată „The Human Body”, pe care Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa” o va deschide pe 22 martie a.c., consider, în nume propriu, dar și al Asociației Provita Media, pe care o conduc, că trebuie să Vă aduc la cunoștință câteva din problemele grave de conștiință pe care le implică acest eveniment. Ce fel de corpuri vor vedea vizitatorii la Muzeul „Grigore Antipa”? Potrivit organizatorilor, corpurile umaneprovin din China, „au fost donate, în conformitate cu legislația chineză, cătreDalian Hoffen Biotechnique Laboratory”Mai aflăm că aceste corpuri „sunt nerevendicate, iar moartea lor a survenit din cauze naturale.”
Se știe foarte bine că spitalele militare si clinicile din China au fost acuzate, în presa internațională, dar și în rapoarte și anchete internaționale, în repetate rânduri, de trafic de organe și de acoperirea unor astfel de infracțiuni. S-a afirmat de multe ori că trupurile decedaților expuse în asemenea expoziții, aparțin prizonierilor executați în închisorile chinezești. Începând cu anul 2006, ziarul american „New York Times” și programul TV „20/20” au relatat despre existența, la nivel internațional, a unei „piețe negre” de cadavre și organe chinezești, ceea ce a dus la o anchetă a Congresului american. De această investigație s-a ocupat Procurorul General de New York, Andrew Cuomo. Investigația a dus la demisia  directorului executiv al Premier Exhibitions, Arnie Geller, care a organizat astfel de expoziții în mai multe orașe din SUA. Ca urmare a anchetei Cuomo și a deciziei ulterioare din 2008, pe prima pagină a site-ului Premier Exhibitions este afișat un avertisment cu privire la originea presupusă a trupurilor și feților umani expuse: „Aceasta expoziție afișează rămășițe umane ale cetățenilor sau rezidenților chinezi, primite inițial de Biroul chinez de Poliție. Biroul chinez de Poliție poate primi corpuri [umane] din închisorile chineze”. De asemenea, tot aici se mai menționează că Premier Exhibitions „nu poate verifica independent” dacă organele aparțin sau nu prizonierilor executați. Atât activistul chinez pentru drepturile omului Harry Wu, cât și directorul organizației „Drepturile omului în China”, au protestat împotriva acestei expoziții din motivele arătate mai sus.
În continuare, în presa internațională, ca și în literatura de specialitate, parvin date, care atestă existența unui fenomen de prelevare abuzivă și vânzare de organe de la prizonierii din închisori și lagăre din China. În 2000, în localitatea chineză Dalian, provincia Liaoning, s-au deschis două fabrici de plastinare a corpurilor umane. Potrivit site-ului The Epoch Times, înalți oficiali chinezi din această provincie au fost implicați în traficul internațional de organe.
Iată și câteva ecouri din presa franceză cu referire la acest tip de expoziție. În anul 2009, expoziția „Our Body” de la Paris a fost închisă prin decizie judecătorească. „Locul potrivit pentru un cadavru, după lege, este cimitirul”, a declarat judecătorul Louis-Marie Raingeard. El a decis că expoziția constituie o„comercializare a trupului” uman și că „este o ofensă evidentă adusă respectului cuvenit” pentru morți. Fraza din textul de prezentare a expoziției de la București – „Toate exponatele sunt tratate cu maximă grijă și respect” – ni se pare lipsită cu totul de credibilitate, ba chiar un mod de a induce în eroare vizitatorii. Ce respect poți să-i aduc unui cadavru, atâta timp cât îl plimbi prin lume ca să fie „admirat”? Cu atât mai mult cu cât aceste cadavre „nu au fost revendicate”?
În textul reclamei expoziției de la București se spune că evenimentul urmărește un caracter „educativ și științific”. Realizatorii și-au propus, cităm, „să schimbe modul în care vizitatorii percep corpul uman, oferind românilor, în premieră, o șansa unică de a-și privi organismul prin ochii unui chirurg și de a «experimenta» o incursiune vizuală în interiorul său”. Apoi, se mai precizează, în același stil, că „scopul expunerii este și acela de a-i determina pe vizitatori să-și respecte și să-și îngrijească organismul, acordând atenție felului în care aleg să trăiască”. Oare este nevoie să expui 200  de cadavre secționate, ca oamenii să înțeleagă că trebuie să-și îngrijească corpul sau că fumatul este dăunător?
O astfel de întâlnire cu cei 200 de morți, în această formă, a produs accidente cu impact psihic, în mai multe locuri. La expoziția de la Haifa, în Israel, o femeie, originară din orașul Aktiubinsk (Rusia), a recunoscut într-un exponat pe iubitul ei, dispărut în urmă cu trei ani. Ea a fost cuprinsă de un acces puternic de isterie. În 2011, la Riga (Letonia), mulți oameni au părăsit sala deprimați, unii  într-o stare de depresie profundă, alții au acuzat stări de greață, amețeli și slăbiciune. La locul expoziției a venit, aproape în fiecare zi, ambulanțaEste clar că autorul expoziției încearcă să se folosească de caracterul șocant al morții unui om într-un asemenea
Nu în ultimul rând, trebuie să Vă atenționăm că, judecând după box-office-ul acestui tip de expoziții organizate în mai multe orașe din lume – în România, prețul unui bilet e de 50 sau 60 de lei pentru adulți (nu pentru orice buzunar) –, caracterul educativ și științific nu este decât un paravan după care se ascunde o afacere profitabilă. De aceea, domnule academician Dumitru MURARIU, Director General al Muzeului National de Istorie Naturala “Grigore Antipa”, Vă rugăm să decideți blocarea acestui spectacol macabru și degradant. Cu deosebită considerație, Larisa Iftime, traducător, președinta Asociației „Provita Media”, București Tel: 0726 679 460.
 
 
Recomandari AFR: In noiembrie 2011 am publicat recenzia unei carti, pe care o recomandam din nou, privind traficul in organe umane si genocidul care se petrece in China pentru prelevarea organelor de la puscariasi. Subiectul acesta fiind legat de discutia dnei Iftime, recomandam doua articole pe teme similare, o recenzie a cartii lui Carnes, aparuta in Businessweek pe 4 august 2011: http://www.businessweek.com/printer/magazine/book-review-the-red-market-by-scott-carney-08042011.html; si un alt articol a lui Carney, publicat in Foreign Policy in mai 2011 si intitulat “The Rise of the Red Market” (“Piata Rosie”)http://www.foreignpolicy.com/articles/2011/05/31/the_rise_of_the_red_market
 
CONSULTARE PRIVIND REVIZUIREA CONSTITUŢIEI
Repetam anuntul saptaminilor trecute. Ne consultam cu dtra privind revizuirea Constitutiei tarii. Incercam sa convingem Guvernul sa includa in referendul constitutional al acestui an clarificarea definitiei casatoriei. Pe moment definitia e ambigua, Articolul 48(1) afirmind că „(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.” Cerem ca acest Articol, odata revizuit, să afirme că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora precum şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educarea şi instruirea copiilor lor.” In plus, cerem ca dreptul părinţilor de a asigura creşterea, educarea şi instruirea copiilor lor să fie declarat ca drept fundamental.
Încă din 2006, AFR a făcut demersuri constante pentru protejarea familiei şi a căsătoriei în Constituţie. În 2006 ne-aţi dat 650.000 de semnături în sprijinul amendamentului constituţional menţionat mai sus. Guvernul l-a înaintat atunci Curţii Constituţionale care pe 4 iulie l-a respins deoarece semnăturile nu fuseseră adunate din 21 de judeţe ale tarii cu cel puţin 20.000 de semnături validate în fiecare judeţ. Asta insa nu ne-a descurajat, ci am continuat să promovam familia şi căsătoria. Proiectul constituţional din 2006 a fost primul şi unicul proiect de revizuire a Constituţiei de după 1989 iniţiat de cetăţeni. Toate celelalte au fost iniţiate de Guvern ori politicieni. Pe lângă asta, am lansat Declaraţia de la Timişoara, în 2010, care afirma necesitatea definirii familiei bărbat-femeie în Constituţie. Până în prezent, aproape 10.200 de persoane au aderat la aceasta Declaraţie. [Declaraţia poate fi citită şi semnata aici:http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php]
 
Ce vă solicităm? Va rugam pe fiecare să ne adresaţi o scurta nota în care să specificaţi daca (1) sunteţi de acord cu revizuirea Constituţiei ca să conţină definiţia căsătoriei bărbat-femeie; şi (2) daca doriţi ca referendumul prevăzut în acest an să includă revizuirea Articolului 48. Ce vom face cu notele dvs.? Intenţionăm să le adresam Guvernului cu prilejul consultărilor pe care le propune cu „societatea civila” pentru revizuirea Constituţiei. Aceste scurte comentarii pot fi scrise la nivel individual (Ion Ionescu, inginer, Iasi); familie (familia Ionescu, Cluj); biserica (parohia Petreşti) ori la nivel de organizaţii sau asociaţii. Trimiteţi comentariile dvs. la adresa noastră electronica office@alianta-familiilor.ro.
 
SI CE DACA AVORTUL E OMOR?
Din multele comentarii primite privind materialul publicat saptamina trecuta, redam citeva.
BUNA: Am obtinut adresa voastra si am vazut ce vreti sa faceti si ce mult va intereseaza familia si alte adevaruri care sunt ascunse  ,multumesc pentru acest curaj  si dedicare suntem un grup de oameni din ro care si pe noi ne doare ce se intimpla si vrem sa colaboram cu voi  vrem sa mergem si la Timisoara la protest inpotriva avorturilor , va rugam sa ne trimiteti o informatie cum se procedeaza,  va multumesc
Dati va rog mai departe, si pe facebook etc…Multumesc si salutari! Cand vor veni cutremurE, inundatii, nenorocire, potop peste o lume de nelegiuiti, atunci sa le amintiti despre ,,urma pasilor din vale,,, despre nelegiuirile lor proprii care atrag dupa sine toate acele catastrofe!!!! IAR UNA DIN CELE MAI MARI SI SCARBOASE NELEGIUIRI ESTE AVORTUL – OMORAREA PRUNCILOR NE-NASCUTI… MILIOANE DE FEMEI AU FACUT SI FAC ASTA, FARA JENA, FARA TEAMA DE D-ZEU, ADESEA SUNT SI BARBATII COMPLICI! IAR MEDICII CARE O FAC – UNII AU OMORAT TOT ATATIA, SAU CHIAR MAI MULTI PRUNCI DECAT CRUDUL IROD, CARE ZACE URLAND IN LOCUINTA MORTILOR!!!PENTRU ETERNITATE!!! D-ZEU SA SE INDURE DE TOTI CEI SLABI, CARE N-AU PUTEREA SA SE OPREASCA DE LA ACEST GROAZNIC PACAT, SAU CARE SE TEM DE SUFERINTE SI DE ZIUA DE MAINE! EL SA LE DEA PUTERE SA SE CAIASCA SINCER, SA-I IERTE SI SA-I AJUTE ACUM SA FACA BINELE, EI INSISI DEVENIND PILDE SI BINECUVANTARE PENTRU SEMENII LOR CARE ZAC IN ACEST INTUNERIC GROS!! A. G.
Buna ziua, vreau sa va multumesc din suflet pt lucrarea pe care o faceti, de a aduce la lumina mizeria acestei lumi si de a arata, pas cu pas, cum „binele se va numi rau si raul bine”. Primesc de mult articolele dvs si le raspandesc tuturor prietenilor mei, care le citesc si ei cu mult interes. Le trimit inclusiv in Germania si Franta, unde si acolo sunt citite cu mult interes. Azi am ramas stupefiata cand am citit, pe Semnele timpurilor, cum se doreste, in timp, instituirea casatoriei in grup.Va recomand sa cautati pe net articolul si sa dezvoltati si acest subiect, oamenii trebuie sa stie si sa vegheze asupra vietilor lor si a copiilor lor. Va multumesc inca odata si va doresc in continuare multa putere pentru a face aceasta lucrare. DOMNUL sa va binecuvanteze si sa va calauzeasca in continuare pasii! Cu stima, L.I.  http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/-Parintele–casatoriei-gay—Urmeaza-mariajul-in-grup–9104.html
 
BOICOTUL LICEULUI GEORGE COSBUC
Pe 16 martie un grup de organizatii a societatii civile, printre ele si AFR, au lansat Scrisoarea Deschisa de mai jos catre parinti sa boicoteze Liceul Bilingv “George Cosbuc” din Capitala pentru ca promoveaza promiscuitatea sexuala.
SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ PĂRINŢILOR, PENTRU BOICOTAREA COLEGIULUI BILINGV „GEORGE COȘBUC” DIN BUCUREȘTI
„Să nu vă întoarceți virgine din vacanță” (din sfaturile profesoarei Roxana Marin către eleve)
Organizațiile semnatare ale prezentei scrisori-apel îndeamnă public părinții să evite înscrierea copiilor lor la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din București. Suntem nevoiți să răspundem astfel, în calitate de organizații ale societății civile preocupate de situația familiei românești și a educației, părinților alarmați de unele stări de fapt cu care copiii lor se confruntă în acest liceu. Motivația apelului la boicot este dată de un cumul de factori, dintre care cei mai importanți sunt legați de proliferarea promiscuității sexuale și a imoralității:
Propaganda homosexuală fățișă, deja de notorietate, derulată în ultimii 3 ani de unii dintre profesori, prin „platforma de activism LGBT” (ie. – homosexual-lesbian-bisexual-transsexual). Pintre activități se numără și „primul Gay Pride (ie. – parada „mândriei homosexuale”) dintr-o şcoală publică din România”, cu participarea elevilor, inclusiv din ciclul gimnazial; Organizarea și interpretarea piesei de teatru pornografic „Monoloagele vaginului”, având ca actori și spectatori eleve și profesoare (inclusiv fosta directoare, Ilinca Buciu). Cel puțin repetițiile pentru acest „spectacol” s-au derulat în incinta liceului; Promiscuitatea sexuală, cazurile de corupere de minori și relații sexuale profesor-elev.
Am decis să facem acest apel, fără precedent în România, constatând că unele din activitățile și situațiile menționate nu numai că nu sunt incidente izolate, ci se repetă și primesc sprijin din partea conducerii liceului. Este vorba despre promovarea homosexualității și a promiscuității sexuale. Astfel, li se inoculează elevilor ideea falsă că asemenea comportamente sunt firești și că pot constitui o alternativă viabilă, dacă nu optimă, în parcursul lor către statutul de adult.
Deloc întâmplător, unii dintre profesori desfășoară activitate infracțională sau cel puțin aflată la limita legii și a normelor morale pe care un cadru didactic ar fi firesc să le respecte. Ca exemplu, este cercetată penal pentru delapidare fosta directoare, „actrița” Ilinca Buciu etc. Apreciem că există o legătură directă între decadența morală din liceu și acțiunile ilegale ale unor cadre didactice.
Constatăm răspunsul vag și lipsit de substanță al Inspectoratului Școlar al Municipiului București la solicitarea noastră de a ni se comunica rezultatele anchetei pe care I.S.M.B. a efectuat-o la unitatea de învățământ, în urma reclamațiilor părinților. Suntem, din păcate, nevoiți să îi considerăm pe responsabilii educației românești părtași, cel puțin parțial și tacit, la perpetuarea acestor fenomene grave.
Atragem totodată atenția oficialilor din Ministerul Educației că „activismul LGBT” (ie. –  homosexual-lesbian-bisexual-transsexual) este o activitate de propagandă cu finalitate POLITICĂ, mascată prin aparențe culturale. Acesta nu are ca scop, așa cum se afirmă, „respectarea drepturilor omului” sau „toleranța” – termeni utilizați cu scop manipulator – ci fabricarea și impunerea unor drepturi inventate, inexistente în documentele internaționale, și anume „dreptul la căsătorie” și „dreptul la adopție de copii” pentru cuplurile de același sex, precum și incriminarea, după un tipar totalitar, a oricărei forme de critică la adresa acestui comportament. Aceste obiective politice, cu profunde implicații asupra societății, sunt, de altfel, asumate în mod deschis de organizațiile „minorităților sexuale”, care se folosesc de toate pârghiile politice și sociale, inclusiv de elevi, profesori și fonduri publice.
Considerăm că toți părinții responsabili trebuie să evalueze unitățile de învățământ și sub aspectul calității și solidității educației morale pe care elevii o primesc, nu doar prin prisma educației formale, indiferent cât de performante ar fi metoda didactică și dotările. Doar astfel au garanția că, la încheierea ciclului liceal, odată cu majoratul, tânărul își poate asuma un parcurs firesc în viață și o contribuție validă, sănătoasă, la „viața cetății”. Promovarea homosexualității și a promiscuității sexuale ca virtuți nu-i pot face, în acest proces de devenire, decât rău. In consecință, încurajăm părinții să evite înscrierea la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din București a copiilor lor, considerând că procesul educațional din instituția numită le pune acestora în grav pericol dezvoltarea firească – mentală, intelectuală, spirituală și chiar fizică.

 Solicităm profesorilor liceului o atitudine morală şi civic responsabilă, căci lucrează cu suflete şi nu exercită o îndeletnicire tehnică, limitată la predarea materiei din programă. Este de datoria dascălilor să protejeze aceste suflete nevinovate şi să refuze ingerinţa propagandei homosexuale promovate de câţiva profesori rău intenţionaţi în Colegiul Coşbuc. Îndemnăm familiile care au deja copii elevi la acest liceu să vegheze cu atenție activitatea lor școlară, semnalându-ne situațiile ieșite din comun. 

 Semnează următoarele organizații non-guvernamentale: Alianța Familiilor din România; Asociația Dascălilor din România; Asociația pentru Apărarea Familiei și Copilului; Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro-vita din România (compusă din 13 organizații); Asociația „Familia Ortodoxă”; Asociaţia Oamenilor de Afaceri Creştini-Ortodocşi; Asociația „Familia și Viața”; Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”; Asociaţia pentru Libertatea Românilor; Asociația „Darul Vieții”; Asociația Provita Media; Liga de Utilitate Publică; Asociația „Rost”; Asociația „Doamna Stanca”; Asociația „Sfântul Grigorie Palama”; Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, filiala Tg. Jiu; Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, filiala Suceava; Liga pentru Identitate Națională; Asociația „Cercul Studențesc Floarea de foc”; Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”; Asociația „Prologos”; Asociația „Sinaxis 2010”; Asociația „Antimis”; Asociația „Enable”; Asociația „Bunavestire”; Alianța pentru Demnitate Națională; Fundația Creștină „Arsenie Boca”; Asociaţia Umanitară „Neagoe Basarab”; Asociația WorldTeach România; Fundația „Bridge to Europe”; Asociația „Ortodoxia Tinerilor”; Asociația pentru Cultură „Alfa”; Asociația „Basarabii”