O ÎNTREBARE ȘTIINȚIFICĂ: OARE EXISTĂ DUMNEZEU?

Ziua de luni a fiecărui sfârșit de lună își adună iarăși grămăjoară enoriașii în sediul bibliotecii de la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, sectorul Buiucani al capitalei. Aici, Părintele Viorel Cojocaru coordonează Clubul de Lectură și Dezbateri „Mitropolitul Bartolomeu Anania”, ce ne așteaptă să ne vorbească despre oamenii de știință care, au recunoscut că există DUMNEZEU. De aceea, dorul de întâlnire cu ideile acestor mari gânditori ne îndreaptă pașii grăbiți spre biserică, spre Adevăr.

Cunoaștem cu toții că știința este o explicare a fenomenelor naturale și supranaturale prin demonstrare. Dar ce facem cu faptele, lucrurile, fenomenele, emoțiile și sentimentele care nu pot fi demonstrate? Da, confirmă părintele, acestea aparțin altei dimensiuni a cunoașterii, specifice LUI DUMNEZEU. Cert este că Dumnezeu este în sufletele fiecărui om, indiferent de apartenența religioasă sau că e ateu. Ca Dumnezeu să fie viu în om, acesta din urmă trebuie să se pătrundă de menirea sa aici pe pământ, cea a refacerii legăturii cu Divinitatea.

Dumnezeu nu s-a descoperit totalmente nici chiar sfinților, cu atât mai mult oamenilor. Sfântul Apostol Pavel, fiind rugat să povestească ce a văzut când a fost înălțat în al nouălea cer, spune că „Ceea ce a văzut nu poate să descrie în cuvinte”. Și noi când trăim ceva care ne marchează ne vine foarte greu să exprimăm sentimentele prin cuvinte. Prin urmare, Dumnezeu se descoperă și sfinților, și omului când, cum și cât dorește EL.

După acest cuvânt introductiv al părintelui Viorel, Sfinția Sa ne duce în epoca medievală, unde aflăm că majoritatea filosofilor antici, fiind preocupați de crearea universului, au confirmat că apariția acestuia se datorează unei forțe supranaturale.

Nicolaus Copernic (1473-1543). Copernic era astronom polonez care a elaborat teoria potrivit căreia Soarele se află în centrul Universului (heliocentrism), iar Pământul se învârtește în jurul lui. Copernic și-a prezentat prima oară teoria în grădinile de la Vatican, în 1533, în fața lui Papa Clement al VII-lea, care a aprobat-o și l-a îndemnat s-o publice. Savantul nu a fost niciodată sub amenințarea unei persecuții religioase. Copernic s-a referit adesea la Dumnezeu în operele sale și nu a considerat că teoria sa ar fi în conflict cu Biblia. El a făcut parte din ordinal iezuiților al Bisericii Romano-Catolice.

Sir Francis Bacon. O teorie empiristă a cunoașterii și a stabilit regulile metodei experimentale în „Novum Organum”. El a fost unul dintre pionerii gândirii științifice moderne. Bacon a stabilit scopurile sale de a descoperi adevărul, servind țara și biserica. Deși opera sa era bazată pe experiență și rațiune, a respins ateismul cu îndârjire.

Johannes Kepler (1571-1630). A fost un matematician și un astronom genial. A stabilit legile mișcării planetelor în jurul Soarelui. A fost aproape de a ajunge la conceptual newtonian al gravitației universale înainte ca Newton să se fi născut. Kepler a fost un sincer pios luteran.

Galileo Galilei (1564-2642). Galileo Galilei este adesea amintit pentru conflictul său cu Biserica Romano-Catolică în 1633. Opera sa controversată privitoare la sistemul solar în 1633 nu a dus dovezi concrete ale sistemului heliocentrist. Descoperirile telescopului lui nu indicau mișcarea Pământului. După ce i s-a interzis să promoveze sistemul heliocentrist, Galileo a elaborat cele mai importante lucrări teoretice. Savantul a rămas credincios în Dumnezeu și a spus că Biblia nu poate să greșească. El vedea sistemul său drept o interpretare alternativă a textelor biblice.

Rene Descartes (1596-1650). A fost un matematician francez, savant și filosof, supranumit părintele filosofiei moderne. Era credincios profund al Bisericii Catolice pasionat de dorința de a descoperi adevărul. La 24 de ani a avut un vis și a simțit chemarea „Gândesc, deci exist” este citatul său frumos. Dumnezeu a fost în centrul întregii sale filosofii. Rene Descartes și Francis Bacon sunt considerați figuri cheie în dezvoltarea metodologiei științifice. Ambii au sisteme în care Dumnezeu este important și și amândoi par mai evlavioși decât media la vremea lor.

Blaise Pascal (1623-1662). A fost un matematician, fizician, inventator, scriitor și teolog. Pascal a inventat un calculator mecanic și a stabilit principiile vacuumului și presiunii aerului. A fost crescut ca un credincios catolic, în 1654 a avut o viziune religioasă, îndreptându-se de la știință la teologie. A început să publice opere teologice. Cea mai influentă lucrare a sa, Pensées, apără creștinismul. Ultimele lui cuvinte au fost „Dumnezeu nu mă părăsește niciodată”.

Isaac Newton (1642-1727). În optică, mecanică și matematică, Isaac Newton a fost un mare geniu. În toate lucrările sale științifice vedea matematica și numerele drept fundamentale. Se știe mai puțin că era profund evlavios și vedea numerele ca implicate în înțelegerea planului lui Dumnezeu din Biblie. A elaborat o uimitoare operă de numeologie biblică. În operele sale, Dumnezeu este esențial pentru natură și absolutul spațiului. Epitaful de pe mormântul său conține următorul text: „Aici se odihnește Sir Isaac Newton, nobil, care cu o rațiune aproape divină a demonstrat cel dintâi, cu făclia matematicii, mișcarea plantelor, căile cometelor și fluxurile oceanelor. El a cercetat deosebirile razelor luminoase și diferitele culori care apar în legătură cu aceasta, ceea ce nu bănuia nimeni înaintea lui. Interpret sârguincios, înțelept și corect al naturii, al antichității și al Sfintei Scripturi, el a afirmat prin filosofia sa măreția Dumnezeului atotputernic, iar prin caracterul său exprima simplitatea evanghelică. Să se bucure muritorii, că a existat o asemenea podoabă a speciei umane”.

Robert Boyle (1791-1867). A dat numele său Legii gazelor și a scris o importantă lucrare de chimie. Savantul britanic era sincer credincios protestant. Pentru promovarea religiei creștine în străinătate a dat bani ca să fie tradus Noul Testament în limbile irlandeză și turcă. Boyle a scris împotriva ateilor din vremea sa, fiind un evlavios înflăcărat.

Michael Faraday (1791-1867). Michael Faraday a fost fiul unui potcovar și a ajuns unul dintre cei mai mari savanți ni secolul XIX. Lucrările sale despre electricitate și magnetism nu mai că au revoluționat fizica, dar au dus la modul nostru de trai confortabil de astăzi. Fără descoperirile sale nu am avea computere, telefoane, site-uri, etc. Faraday a fost un profund evlavios creștin.

Gregor Mendel (1822-1884). Gregor Mendel a pus bazele matematicei ale geneticii. El și-a început studiile în 1856 în grădina mănăstirii în care era călugăr. În 1868 a fost ales stareț al mănăstirii. Lucrarea sa a rămas necunoscută până la începutul secolului următor, când o nouă generație de botaniști a ajuns la rezultate limitare și l-a redescoperit. Mendel era un călugăr evlavios a cărui operă genială este esențială pentru genetică și știință modernă.

William Thomson Kelvin (1824-1907). Este unul dintre savanții britanici care au ajutat la punerea bazelor fizicii moderne. El a dat numele scării de temperatură absolută sau temperaturii (termodinamice) măsurate în grade Kelvin. Savantul de origine irlandeză era un creștin profund evlavios. „În jurul nostru avem o mulțime de dovezi evidente despre o acțiune inteligentă, despre un plan binevoitor, și dacă vreodată îndoieli metafizice ne depărtează, pentru câtva timp, de ele, aceste idei revin cu o forță irezistibilă. Ele ne arată natura supusă unei voințe libere. Ele ne arată ca toate lucrurile vii depind de un Creator și de un Stăpân etern”.

James Clerk Maxwell (1831-1879). Fizicianul britanic este în principal cunoscut pentru unificare într-un singur ansamblu de ecuații, ecuațiile lui Maxwell, electricitatea, magnetismul și inducția, incluzând o importantă modificare a teoriei lui Ampere. Și Maxwell a fost un creștin evlavios devotat, într-o epocă in care mulți contemporani erau necredincioși și chiar anti-creștin.

Einstein declară că „mecanica cuantică oferă multe, dar cu greu ne aduce mai aproape de secretele lui Dumnezeu. Eu, în orice caz, sunt convins că El nu joacă zaruri cu Universul”. Totuși, Einstein nu era ateu. Conform lui Prince Hubertus, Einstein detesta să fie interpretat în acest mod: În ceea ce privește asemenea armonie a cosmosului pe care eu, cu mintea mea limitată de om, sunt capabil să o recunosc, sunt încă oameni care spun că nu există Dumnezeu. Ceea ce mă supără este că mă citează pe mine pentru a susține această idee”. Se considera mai degrabă un agnostic (nu se poate cunoaște nimic despre natura lui Dumnezeu) și într-un fel credea într-un Dumnezeu. Credea în Dumnezeul lui Spinoza, fizician german, autorul teoriei relativității. „Orice persoană care este serios implicată în activități științifice, devine convinsă că un spirit se manifestă în legile universului – un spirit mult superior celui uman, unul în fața căruia noi, cu puterile noastre modeste, ar trebui să fim umili. În acest fel, calea științei ne conduce la un sentiment religios de un soi special, care este într-adevăr destul de diferit de religiozitatea cuiva mai naiv.”

Baruch Spinoza este unul dintre cei mai importanți filosofi, iar ideile lui cu privire la metafizică sunt dezbătute chiar și astăzi. Spinoza a susținut că Dumnezeu nu este o manifestare personală și nu este o ființă, ci mai degrabă o manifestare a tot ce este în armonie. Într-un fel, se poate spune că Dumnezeu e Natura. Aceasta nu este însă o perspectivă religioasă. În loc să fie o ființă conștientă, Dumnezeu este o manifestare a frumuseții Universului. „Nu pot concepe un Dumnezeu care își recompensează și își pedepsește creaturile sau care are o voință de tipul celei a noastre. Un individ care ar supraviețui morții fizice este, de asemenea, dincolo de înțelegerea mea și nici nu vreau altfel; aceste noțiuni sunt pentru temerile și egoismul absurd al sufletelor slabe. Pentru mine este îndeajuns misterul eternității vieții și crearea structurii minunate a realității, împreună cu efortul de a înțelege o parte, chiar și foarte mică, a rațiunii care se manifestă pe ea însăși în natură”.

Linnaei, Systema naturae, Paris, 1830, p. 1: „Cum unitatea presupune ordinea în orice specie, este necesar să atribuim unitatea progeneratoare unei Ființe atotputernice și atotștiutoare, adică lui Dumnezeu, a cărui operă este Creația”.

Agassiz (celebru naturalist, profesor la Universitatea din Cambridge), De lʼespece et de la classification en zoologie, trad. Fr. Vogeli, Ed. Bailliere, Paris, 1869, p. 12: „Cât timp nu se va putea proba că materia sau forțele fizice pot să raționeze, suntem obligați să considerăm orice legătură inteligentă și inteligibilă între fenomene prezintă drept o probă directă a existenței lui Dumnezeu care cugetă”.

M Latreille (fandatorul entomologiei), în Cours dʼEntomologie, Paris, 1831, p. 266: „Din câte am spus până acum, deduc această consecință: legile care domină societățile insectelor… formează un sistem combinat cu înțelepciunea cea mai profundă, sistem stabilit de la începuturi – și cugetarea mea se ridică cu un religios respect către acea Rațiune eternă care, dând viață atâtor ființe diverse, a voit să perpetueze generațiile…

Etienne Geoffroy Saint-Hilaire (celebru naturalist, membru al Academiei de Științe), în Philosophie anatomique, Paris, 1822, II, p. 499: „Ajuns la această limită, fizicianul dispare; omul religios singur rămâne, pentru a împărtăși entuziasmul sfântului Profet și pentru a striga cu dânsul: Cerurile spun gloria lui Dumnezeu…”.

Isidore Geoffroy Saint-Hilaire (membru al Academiei de Științe, profesor la Muzeul de Istorie Naturală) în Historie naturelle des regnes organises, Ed. Masson, Paris, 1850-1860, p. 252: „Cu cât se descoperea mai multe asemănări organice, cu atât se pune mai bine în evidență diversitatea comorilor pe care Creatorul le-a pus în noi…”.

Cruveilhier (profesor de anatomie la Facultatea de Medicină din Paris), în Traite dʼAnatomie descriptive, ed. a treia, I, p. XXII, Ed. Labe, Paris, 1851: „Cât de mare trebuie să fie pasiunea noastră pentru studiul omului, această capodoperă a creației, a cărui structură atât de delicată, și în același timp atât de rezistentă, ne arată atâta armonie în întreg și atâta perfecțiune în amănunt. La vederea acestei minunate organizări, în care totul a fost prevăzut, coordonat, cu o pricepere și cu o înțelepciune infinită… care este anatomistul care să nu fie împins să strige, că o carte de anatomie este cel mai frumos imn ce i-a fost dat omului să-l cânte în cinstea Creatorului”.

Milne-Edwards (naturalist renumit, membru al Academiei de Științe, profesor de zoologie la Muzeul de Istorie Naturală), în „Instinct et intelligence des animaux”: „Este de mirare că, în prezența unor fapte așa de semnificative și așa de numeroase, se mai pot găsi oameni care să vină să ne spună că toate minunile naturii sunt niște simple efecte ale întâmplării sau niște simple consecințe ale proprietăților generale ale materiei… Aceste zădarnice ipoteze sau, mai bine zis, aceste aberații ale minții, care uneori se ascund sub numele de știință pozitivă, sunt respinse de adevărata știință; naturaliștii nu le pot da crezare și azi – ca în timpul lui Reaumur, al lui Linne, al lui Cuvier și al atâtor oameni de geniu – ei nu pot să-și dea seama de fenomenele care se petrec în fața lor decât atribuind operele creației acțiunii unui Creator”.

Jurien de la Graviere (președinte al Academiei de Științe din Paris), în C. R. Acad. des Sciences, ședința din 27 decembrie 1886, p. 1293: Botanica „este o știință care, cu umilință, se mulțumește să-l admire pe Creator în operele sale”.

Flourens (fiziologist celebru, membru al Academiei de Științe Franceze), în Eloge deB. Delessert, Ed. Garnier, Paris 1857, p. 347: „Niciodată știința nu ne-a revelat lucruri așa de mari… În planurile sale, Dumnezeu înaintează mereu, mergând de la materie la viață, de la viață la inteligență, de la inteligență la suflet...”.

Claude Bernard (Membru al Academiei de Științe Franceze, profesor la College de France, la Muzeul de Istorie Naturală, la Sorbona etc, cel mai ilustru dintre fondatorii fiziologiei și ai medicinei experimentale, cel mai mare spirit științific al veacului al XIX-lea), în Lecons sur Iesphenomenes de la vie…, Ed. Bailliere, Paris, I, p. 331: „în realitate, noi nu asistăm la nașterea nici unei ființe; nu vedem decât o continuitate periodică. Rațiunea acestei creații aparente nu este deci în prezent; ea este în trecut, la origine. Nu putem s-o găsim în cauzele secunde sau actuale; trebuie s-o căutam în Cauza primară. Nu putem rezista tentației de a cita aici frazele prin care astronomi, fizicieni și chimiști iluștri proclamă în mod solemn existența Cauzei primare, și vom termina cu magnifica mărturisire a nemuritorului Pasteur”.

Faye (astronom ilustru, membru al Academiei de Științe), în Sur l’origine du monde. Theories cosmogoniques des an-ciens et des modernes, Ed. Gauthier-Villars, Paris, 1884, p. 9: „Și cum inteligența noastră nu s-a făcut ea însăși, trebuie să existe o inteligență superioară din care derivă a noastră. Și cu cât ideea pe care ne-o vom face despre această inteligență supremă va fi mai înaltă, cu atât ne vom apropia mai mult de adevăr; nu riscăm să ne înșelam considerând-o drept autoarea tuturor lucrurilor, raportând la ea aceste splendori ale Cerurilor care au deșteptat cugetarea noastră; și, în fine, iată-ne pregătiți să înțelegem și să primim formula tradițională: Dumnezeu, Tatăl, atotțiitorul, făcătorul cerului și al pământului…

William Thomson (Lordul Kelvin) (unul dintre cei mai mari fizicieni ai epocii actuale), citat de Lordul Salisbuiy, în Limites actuelles de notre science, discurs pronunțat la Oxford, la 8 august 1894, înaintea lui British Association (trad. fr. M. de Fonvielle, Ed. Gauthier-Villars, Paris, 1895): „în jurul nostru avem o mulțime de dovezi evidente despre o acțiune inteligentă, despre un plan binevoitor; și dacă vreodată îndoieli metafizice ne depărtează, pentru câtva timp, de ele, aceste idei revin cu o forța irezistibilă. Ele ne arată natura supusă unei voințe libere. Ele ne arată că toate lucrurile vii depind de un Creator și de un Stăpân etern”.

Chevreul (mare chimist, membru al Academiei de Științe, profesor de chimie și director al Muzeului de Istorie Naturală), în C. R. Acad. des Sciences, 14 septembrie 1874, p. 631 și urm.: „M-am întrebat dacă, într-o epoca în care de multe ori s-a zis că știința modernă duce la materialism, nu este o datorie pentru un om care și-a petrecut viața în mijlocul cărților și într-un laborator de chimie, căutând adevărul, să protesteze contra unei opinii diametral opuse față de a sa; și aceasta este cauza care mă face să expun motivele în virtutea cărora afirm că n-am fost niciodată nici sceptic, nici materialist. Prima opinie se referă la siguranța pe care o am despre existența materiei în afară de mine însumi. Deci, n-am fost niciodată sceptic. A două este convingerea mea despre existența unei Ființe Divine, Creatoare a unei duble armonii: armonia care domină lumea neînsuflețită și pe care o revelează știința mecanicii cerești și știința fenomenelor moleculare, apoi armonia care domină întreaga organizare a lumii vii. Deci, n-am fost materialist în nici o etapă a vieții mele, spiritul meu neputând concepe ca această dublă armonie, ca și cugetarea omenească, ar putea fi efectele întâmplării”.

Wurtz (chimist renumit, membru al Academiei de Științe, profesor și decan al Facultății de Medicină de la Paris), în La theorie des atomes dans la conception generale du monde; vezi Association Frangaise pour l’Avancement des Sciences, Lille, 1874, p. 23: „în zădar știința a revelat structura lumii și ordinea tuturor fenomenelor; el [spiritul omului] voiește să se înalțe mereu mai sus și, în convingerea instinctivă că lucrurile nu-și au în ele să înșele rațiunea de-a fi, raportul lor, originea lor, el este condus să le subordoneze unei Cauze primare, unice și universale – Dumnezeu!”.

Armand Gautier (membru al Academiei de Științe, profesor de chimie la Facultatea de Medicină din Paris), în Les manifestations de la vie derivent-elles toutes des forces materiellesi’, Ed. Carre et Naud, Paris, 1897: „Este o știință pe dos aceea care îndrăznește să ne asigure că numai materia există și că numai legile ei guvernează lumea”.

Louis Pasteur (membru al Academiei de Științe Franceze, creatorul chimiei biologice și al microbiologiei), în Discours de reception a VAcademie Frangaise, 27 aprilie 1882: „Se spune că ilustrul fizician englez Faraday, în lecțiile pe care le ținea la Institutul Regal din Londra, nu pronunța niciodată numele lui Dumnezeu, deși era profund religios, într-o zi, prin excepție, acest nume îi scăpa din gură și deodată se făcu simțit, printre auditorii săi, un murmur de simpatie aprobatoare. Faraday, băgând de seamă, își întrerupse lecția prin aceste cuvinte: „V-am uimit pronunțând numele lui Dumnezeu, dacă aceasta nu mi s-a întâmplat încă până acum, e pentru ca sunt, în aceste lecții, un reprezentant al științei experimentate; dar noțiunea și respectul de Dumnezeu ajung în spiritul meu pe căi tot atât de sigure ca și cele care poartă spre adevărurile ordinii fizice”. Peste tot în lume văd inevitabilă expresie a noțiunii de Infinit. Prin ea, supranaturalul este în adâncul tuturor inimilor. Ideea de Dumnezeu este o formă a ideii de infinit. Mărimea acțiunilor omenești se măsoară după inspirația care le-a dat naștere. Fericit cel ce poartă în sine un Dumnezeu, un ideal de frumusețe, fie acesta idealul artei, idealul științei, idealul patriei sau idealul virtuților evanghelice. Acestea sunt izvoarele vii ale marilor cugetări și ale marilor acțiuni. Toate sunt luminate de reflexele Infinitului. Mă întreb în numele cărei noi descoperiri filozofice sau științifice se pot smulge din sufletul omului aceste înalte preocupări; ele mi se par de esență eternă, pentru ca misterul care învăluie Universul, și din care ele emană, este el însuși etern prin natura sa”. „Puțină știință de îndepărtează de Dumnezeu, multă știință te aduce înapoi la El”.

Lamarck, în Histoire naturelle des animaux sans vertebres, I , ed. a doua, Ed. Bailliere, Paris, 1885, p. 267: „Natura nefiind o inteligență, nefiind nici măcar o ființă, ci numai o ordine a lucrurilor, constituind o putere în întregime supusa legilor, această natură, zic, nu este însuși Dumnezeu. Ea este produsul sublim al voinței Sale atotputernice […] Astfel, voința lui Dumnezeu este pretutindeni exprimată prin funcționarea legilor naturii, pentru ca aceste legi vin de la El. Iar această voință nu poate fi limitată, puterea din care ea emană neavând limite”.

Ch. Darwin, în La vie et la correspondance de Charles Darwin par De Varigny, I, Ed. Reinwald, Paris, 1888, p. 363: „O altă cauză a credinței în existența lui Dumnezeu, care ține de rațiune iar nu de sentimente, mă impresionează prin greutatea sa. Ea provine din extrema dificultate – sau mai bine zis din imposibilitatea – de a concepe acest imens și prodigios Univers, cuprinzând omul și facultatea sa de a privi în viitor, ca pe rezultatul unui destin și al unei necesități oarbe. Cugetând astfel, mă simt nevoit să admit o Cauză primară cu un spirit inteligent, analog într-o oarecare măsură cu cel al omului, și merită numirea de deisf”.

Mai mulți transformiști, de altfel, împărtășesc, în această privință, opiniile inițiatorilor doctrinei. Iată doua exemple:

Gaudry (membru al Academiei de Științe, profesor de paleontologie la Muzeul de Istorie Naturală), în Lesen-chainements du monde animal dans Ies temps geologiques, Paris, 1883, p. 5: „Oricât de mici suntem, este o plăcere și chiar o datorie pentru noi să scrutăm natura, căci natura este o oglinda pură în care se reflectă Frumusețea divină”.

Pierre Termier (ilustru geolog, membru al Institutului Franței), în La Vocation du Savant, 1927: „Geologia ne duce de mână, pe căi grandioase, lângă Dumnezeu…”.

Max Planck (1858-1947) – fizician german. A Adus mari contribuții la dezvoltarea fizicii. El a revoluționat înțelegerea lumii atomice și subatomice. Planck și-a exprimat viziunea potrivit căreia Dumnezeu este prezent pretutindeni. A fost epitrop din 1920 și până la moarte și a crezut în Dumnezeu bun, atotștiutor, atotputernic și a declarat: „Nu este o coincidență că cei mai mari gânditori din toate timpurile au fost suflete profund religioase”.

Dimitri Mendeleev s-a născut la 27 ianuarie 1834 în Tobolsk, Siberia, fiind ultimul dintre cei 14 copii ai lui Ivan Pavlovici Mendeleev și Mariei Mendeleeva. La vârsta de 14 ani, după moartea tatălui său, Mendeleev a urmat gimnaziul în Tobolsk. În ciuda faptului că Mendeleev a fost o personalitate științifică marcantă a timpului său, onorat de foarte multe organizații științifice din întreaga Europă, acasă, în Rusia, a fost privit cu suspiciune, ceea ce a dus la demisia sa de la catedra Universității din Sankt Petersburg în ziua de 17 august 1890. În ultimii săi ani de activitate profesională, a creat patentul clasic al votcii rusești, cu 40% alcool. Dar printre contribuțiile sale târzii mult mai importante se numără și studierea câmpurilor petrolifere din Rusia și contribuția sa semnificativă la crearea primelor rafinării rusești.

Lomonosov s-a născut în Gubernia Arhanghelsk într-o familie de țărani. Din copilărie se ducea împreună cu tatăl său în largul mării să prindă pește. Băiatul a învățat de timpuriu să citească și dorea nespus de mult să învețe mai departe. La 12 ani Lomonosov fuge de acasă la Moscova pentru a învăța. Se duce până acolo pe jos, însoțind niște care cu pește înghețat. Ca să poată intra la academia Slavo-Greacă-Latină din Moscova, el a fost nevoit să se dea drept fecior de nobil, căci ușa academiei era închisă pentru un băiat țăran. Șase ani mai târziu, drept răsplată pentru succesele sale remarcabile, Mihail Lomonosov a fost trimis în Germania la Christian Wolff, ca să studieze mineralogia și chimia.

Nevill Mott – fizician britanic, câștigător al Premiului Nobel în 1977: „Știința poate avea un efect de purificare a religiei, eliberând-o de convingerile epocii pre-științifice și ne ajută să ajungem la o concepție mai corectă despre Dumnezeu. În același timp, sunt departe de a crede că știința ne va da vreodată răspunsuri la toate întrebările noastre”.

William H. Brag – fizician, matematician, chimist britanic, câștigător al Premiului Nobel în 1915: „De la religie vine scopul unui om; de la știință, puterea de a-l realiza. Uneori oamenii se întreabă dacă religia și știința nu sunt opuse una alteia. Sunt opuse: în sensul în care degetul mare și celelalte degete de la mâna mea sunt opuse unul față de celelalte. Este o opoziție prin care orice poate fi prins”.

Wernher Von Braun – specialist în inginerie spațială: „Mi se pare că este la fel de greu de înțeles un om de știință care nu recunoaște prezența unei rațiuni superioare în spatele existenței Universului, cum este a înțelege un teolog care ar nega progresele științei”.

Lee Strobel a afirmat că știința vine în sprijinul cuvintelor Psalmului 101, 26: „Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi lucrul mâinilor Tale, sunt cerurile”. Acesta a mai afirmat că trei ramuri științifice indică „foarte clar existența lui Dumnezeu,” ținând cont mai ales de descoperirile făcute în ultimii 50 de ani. Ramurile la care Strobel s-a referit într-un mod special în discursul său sunt cosmologia (studiul originilor Universului), fizica și ADN-ul. „Timp de secole oamenii de știință au crezut că universul a existat dintotdeauna, că este etern, că a existat mereu. Dar, mulțumită argumentelor filozofice  și descoperirilor științifice din ultimele decenii, aproape toți oamenii de știință sunt acum convinși că universul a avut un început într-un anumit punct temporal din trecutul îndepărtat. Și chiar dacă au fost propuse modele alternative ale universului, Teoria Borde-Guth-Vikenkin ne-a demonstrat că orice univers care se extinde, în medie, pe toată durata sa, cum este și universul nostru, trebuie să aibă o limită spațiu-timp în trecut. Cu alte cuvinte, trebuie să fi avut un început la un anumit punct.”

Nedrept ar fi să nu ne readucă părintele și pe pământul românesc, pe care Dumnezeu l-a binecuvântat cu nume notorii în domeniul științei. Unul dintre ei este Nicolae Păulescu a fost om de știință român, medic și fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din Paris și București. A descoperit hormonul antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai târziu insulină și a fost un aprig combatant al teoriei evoluției, fiind celebre dialogurile avute cu doctorul Nicolae Leon și Dimitrie Voinov, în paginile revistelor „Convorbiri literare” și „Spitalul”. Ca testament pentru generațiile viitoare de oameni de știință a lăsat următoarele cuvinte: „ A demonstra existența unei cauze prime a vieții, imateriale, unice și infinit înțelepte – iată limita sublimă la care ajunge fiziologia. Această cauză prima este Dumnezeu. Omul de știință nu se poate deci mulțumi să zică: Credo in Deum (Cred0 în Dumnezeu). El trebuie să afirme: Scio Deum esse (Știu că Dumnezeu există)”. Mulți dintre noi află pentru prima dată că Nicolae Păulescu este cel care a descoperit insulina. Părintele Viorel ne face cunoscuți cu ideea  susținută și practicată de medicul Păulescu, și anume că nicio diagnoză nu se poate stabili clar, dacă nu se sondează lumea sufletească a pacientului. Pentru un tratament corect și eficient, e nevoie să se parcurgă următoarele trepte: anamneza-cercetarea lumii interioare a pacientului; explorarea- deducerea simptomelor; diagnoza și tratamentul. Și atunci mă prind la gândul că „Doamne, cât de bine ar fi ca toți cei care au depus jurământul lui Hipocrate să-l audă pe Nicolae Păulescu și, mai ales,  să-l urmeze cu tenacitate? Nu s-ar mai auzi cazuri de malpraxis!”.

Dar ciulesc urechile când părintele ne vorbește de cartea savantului „Cele patru patimi și remediile lor”. În cartea sus- menționată, N. Păulescu împarte patimile în patru categorii: beția, numită și patima nutriției; desfrâul, instinctul de reproducere; hoția, instinctul lăcomiei și trufia, instinctul de dominație. Prof. Păulescu propune și remedii eficiente și sigure ale acestor distrugătoare patimi, cum ar fi  munca fizică, neapărat însoțită de valorificarea și estimarea străduinței, deasa spovedanie și, bineînțeles, voința care se educă și se cultivă în biserică, asistând la Sfânta Liturghie și îndeplinind regulile sfinte, precum postul, rugăciunea, pocăința, milostenia. În concluzie, voi confirma cea ce ne-a mai spus cu altă ocazie Părintele că genele moștenite (știm că, de regulă, se moștenesc și viciile) se pot trata datorită Voinței divine însușită, menținută și valorificată doar în Biserică! Apropo, pe masă mai stau înșiruite câteva din cărțile lui Nicolae Păulescu: „Noțiunile „Suflet” și „Dumnezeu” în Fiziologie” și „Instincte sociale. Patimi și conflicte. Remedii sociale”.

Toți cei prezenți am rămas copleșiți de interesul spiritual pe care l-au abordat atâția oameni de știință. Părintele Cojocaru ne-a oferit ocazia de a cerceta personal operele acestor savanți și a ne completa nedumeririle noastre duhovnicești, ca rămășiță a sistemelor: precedent ateist și neomaterialism actual.

 

Liudmila MOTRICALĂ pentru VASILIADA