O CLIPĂ DE SĂRBĂTOARE TRĂITĂ ÎN PENITENCIAR

În aceste zile deosebite, Leru-i, ler/ Florile dalbe, îndeamnă fiecare creştin ortodox să-şi deschidă sufletul şi să-şi plece urechea la chemarea primordială, cea a mântuirii şi înălţării sufletului!

Cete de colindători trec pragurile caselor de gospodari şi ale instituţiilor de stat, vestind Naşterea Mântuitorului.

Un grup de tinere, membre a ASCOR Chişinău şi a Fundaţiei „VASILIADA”, însoţite de părintele Viorel Cojocaru, au trecut pragul Penitenciarului nr. 16 de la Pruncul, ca să le aducă vestea cea minunată şi creştinilor din acestă instituţie.

O ploaie de raze, neobişnuite pentru această perioadă a anului, scălda curtea penitenciarului. Trotuarele curăţate, aşa cum şade bine unei case de gospodari, ne-au condus paşii în curte. La apelul gardienilor, deţinuţii au ieşit unul câte unul din celule şi i-au urmat pe colindători, în frunte cu părintele Viorel, spre paraclisul penitenciarului cu hramul „Sf. Mr. Mc. Gheorghe”.

În acest lăcaş, părintele nu numai că săvârşeşte Sfânta Liturghie, dar şi îşi îndeplineşte chemarea misionară, cea de a păstori sufletele rătăciţilor şi a le aduce în inimă sămânţa Iubirii Adevărate.

În timp ce cântăreţele, îşi acordau vocile, paşi tăcuţi au umplut bisericuţa. În scurta sa cuvântare, părintele Viorel le-a trezit curiozitatea spectatorilor prin faptul că ei vor avea ocazia să asculte colinde scrise de Sfinţii închisorilor – N. Crainic, M. Vulcănescu, V. Voiculescu, R. Gyr, V. Gafencu. Aceştia le-au scris în timpul când se aflau în închisoare pentru că au mărturisit învăţătura creştinească şi n-au voit să plătească tribut regimului de la guvernare.

Prin textele colindelor a fost reînviată povestea Naşterii Pruncului Iisus Hristos.

Astfel, împreună cu cei trei crai de la răsărit şi călăuziţi de stea, am poposit la ieslea sfântă şi L-am privit pe Pruncul Prealăudat, pe care toţi cu drag Îl aşteptăm. Apoi ne-am întâlnit, într-o grădină, cu o albină hărnicuţă, care strângea din flori ceară pentru sărbători şi o ducea Sfintei Marii, ca să facă făclii. Dintr-o dată, Raiul s-a luminat şi s-a umplut de veselia îngerilor.

Imaginar, am călătorit pe malul Trotuşului, fiind martori la un Crăciun în închisoare. Am auzit vocea Îngerului, care vestea Naşterea Pruncului Iisus Hristos.

În final, colindătorii şi-au luat rămas bun de la gazdă cu tradiţionalul Rămîi gazdă sănătoasă, le-am urat Crăciun fericit! I-am asigurat că vom veni şi la anul.

Pe fundalul cântecului Mulţi ani trăiască, părintele Viorel le-a împărţit creştinilor felicitări.

Au rămas în urmă bărbii tremurânde de emoţii, ochi în lacrimi şi amintiri de neuitat!

 

Ludmila MOTRICALĂ pentru VASILIADA