O carte-punte către libertate (recenzie „Povara dulce a libertăţii”)

Între cărţile destinate spaţiului carceral (o zonă misionară destul sterilă şi din acest punct de vedere, al scriiturii de gen), Povara dulce a libertăţii, Fundaţia „Vasiliada”, Editura „Cu drag”, Chişinău, 2016 este o apariţie editorială absolut salutară. Structurată pe parcursul a 142 de pagini, volumul – aşa cum ni se prezintă încă din titlu – însumează „rugăciuni, mic catehism ortodox şi cuvinte de înţelepciune pentru cei ce vor să obţină libertate şi mântuirea sufletului”, adică adevăruri de echipă atât din experienţa duhovnicească a Părinţilor Bisericii, cât şi din arealul ortopraxiei specifice acestui interval restricţionar.
Meritul acestei cărţi este, în primul rând, unul de nişă într-un teritoriu de o stringentă exigenţă pastorală: aceea de a-L duce pe Hristos celor care, vremelnic, se află în temniţa suferinţei. Sau, mai exact, în temniţa aceea din care a fost exilat Dumnezeu, în care oamenii suferă însinguraţi şi abandonaţi atât de ai lor, cât, mai ales, de ei înşişi, de orice nădejde rostuitoare. Se spune că orice suferinţă, care nu duce la cunoaştere, este un supliciu inutil, desuet. Or, cartea aceasta vine să reabiliteze acea nădăjduire care eliberează, care oferă nordul libertăţii noastre, punctele de reper ale regăsirii căii spre Dumnezeu. Iar această Cale, cum altfel, ni se limpezeşte, în special, prin rugăciune. Prin această „sfoară care te leagă de Cer” şi care se constituie, alături de Catehism, în osatura acestui volum. Astfel, regăsim, în prima sa parte, un corpus fericit ales de rugăciuni trebuincioase la toată vremea, cu aplecare atentă către cei în necaz („pentru cei din temniţe”, „pentru cei aflaţi în suferinţă”, „pentru cei nefericiţi”, „rugăciunea mărturisitorilor din temniţele comuniste pentru izbăvirea de vrăjmaşi” etc.), precum şi un binevenit Mic catehism ortodox, de o imperioasă relevanţă pentru familiarizarea cu bogăţia de har şi dar a Bisericii.
În ceea ce priveşte latura de îndemn spre făptuire practică avem în vedere, în special, inserarea, în partea finală a lucrării, în capitolul Cuvinte de înţelepciune, a unor pagini tonice, persuasive, cu exemple practice despre modul în care trebuie să ne orânduim viaţa de zi cu zi, ca un examen al cunoştinţelor acumulate din catehism şi susţinute prin rugăciune. Nu putem să nu remarcăm şi cele câteva poezii din finalul lucrării, ale unor veritabili mărturisitori ai lui Hristos în temniţele comuniste.
În fond, scopul final al acestei cărţi aceasta, în structura ei, trebuie să se rezume la funcţia de ligament între noi şi Dumnezeu, la a ne deschide calea rugăciunii către El, la a ne învăţa cum să ne apropiem de Împărăţie şi a ne pune pe Cale. Pentru că, aşa cum remarcă Pr. Viorel Cojocaru – sufletul acestui ambiţios proiect – în prefaţa lucrării, „În cartea ce o ai în faţă am inclus cu mare atenţie şi responsabilitate, cuvinte care înalţă, luminează, bucură, aduc nadejde, prin care vom obţine cel mai mare dar: libertatea şi mântuirea sufletului. Nu uita că Dumnezeu TE IUBEŞTE”. Iubirea aceasta a lui Dumnezeu, Care nu ştie să vorbească decât la persoana a II-a singular („Pe tine vreau să te eliberez de sub povara păcatelor!…” „Ţie vreau să îţi dăruiesc iertarea!…” „Pentru tine am murit şi Înviat!”) e mesajul de forţă al lucrării!
Fie ca Hristos Cel Înviat să ajungă la inimile fiecăruia, atât din temniţele cele de după gratii, din spaţiul de detenţie, cât şi al celor din temniţa cea mare, în care ne ducem viaţa de zi cu zi.

Romeo PETRAŞCIUC, pentru VASILIADA