O carte pentru sufletul tuturor

De la moarte la viață” este titlul cărții discutate la o nouă întâlnire a Clubului de Lectură „Mitropolitul Bartolomeu Anania” din cadrul Fundaţiei „VASILIADA” şi ASCOR, filiala Chișinău. Persoane de diferite vârste au participat la întrunirea ghidată de Preacucernicul părinte Viorel Cojocaru, pentru a-și împărtăși impresiile asupra scrierii.

Protagonistul serii a fost însuși autorul cărții, basarabeanul Victor Moldovanu, cunoscut mai bine cu numele său de călugăr – Părintele arhimandrit Paulin Lecca. Lucrarea sa reprezintă un șir de memorii și un izvor de experiențe duhovnicești trăite profund în perioada anilor 1940-1944, în calitate de mirean, călugăr și misionar.

Dragostea pentru bine, adevăr și frumos s-a adăpostit în sufletul său încă din copilărie, iar nesfârșita milă pentru cei suferinzi l-a făcut mereu să fie atras spre o lumină invizibilă de sus și spre mari idealuri duhovnicești. Același dor îl va chinui și toată tinerețea făcându-l deseori să oscileze între viața de familie și cea de călugăr. După trei tentative eșuate de a se căsători, stările crâncene de frământare lăuntrică și o luptă aprigă cu poftele trupești tânărul teolog, constrâns de remușcări va cugeta tot mai mult la zădărnicia vieții omenești trăite fără Hristos.

După absolvirea Facultății de Teologie din Chișinău în luna iunie 1940 va traversa Prutul și se va stabili la București, primind un serviciu la Minister, la secția Cinematografică. Ca și în anii facultății, nici acum nu va avea puterea să renunțe la deliciile vieții simțindu-se prins ca într-o capcană. Obosit de propria neputință și păgubaș în lupta cu patimile beției și a desfrâului, printr-un act puternic de voință Victor Moldovanu va decide să intre în mănăstire și să pornească pe cărarea demult râvnită către sfințenie.

Mirarea și dezacordul colegilor, al familiei și profesorului Nichifor Crainic, nu-l vor abate de la decizia crucială. Sprijin moral și încurajări va găsi doar la „Moșul”, așa obișnuind să-l numească pe Părintele și profesorul său Gala Galaction. Doar acesta îl va încuraja să îmbrace haina de monah.

Întreaga scriere aduce în vizor traseul complet de trezire a conștiinței autorului și dorința sa arzătoare, a lepădării de păcat. Pornind de la ipostaza unui student petrecăreț și iubitor de plăceri, cel ce avea mai apoi să devină un adevărat adept al mântuirii sufletului, se angajează în anevoioasa luptă cu patimile, luând drumul călugăriei. Primii pași făcuți spre calea duhovnicească îl vor aduce în 1940 la Mănăstirea Frăsinei, județul Vâlcea, România. Aici își va petrece cea mai mare parte a vieții sale de monah.

Primele trei luni petrecute la mănăstire vor rămâne întipărite adânc în mintea sa prin războiul ascuns cu demonii, descoperirea puterii rugăciunii și visele pline de tâlc. După uraganul lăuntric și strădaniile din acea perioadă cuvintele Mântuitorului „Fără Mine nu puteți face nimic” vor rămâne în inima tânărului teolog drept o convingere vie și de neclintit.

Lupta cu sine însăși se împarţise în două: lupta cu patimile legate de suflet și lupta cu patimile legate de trup. „Cele legate de trup păreau că cedează mai ușor, pe câtă vreme cele legate de suflet – mândria, mânia, invidia – erau tari ca oțelul” va mărturisi Paulin Lecca.

Cu greu va intra în biserica mănăstirii și va face prima mărturisire adevărată, cu greu va învăța harul smereniei prin supunere și înfrânare neîncetată. Novice în ale monahismului, dar cu o sete profundă de a-l cunoaște pe Dumnezeu, fratele Victor se va dezice treptat de dogmele rațiunii și atributele unei minți intelectuale, încredințindu-se întru totul puterii divine.

La Maica Domnului își va găsi scăparea și refugiul, înfruntând ispitele și piedicile din calea desăvârșirii spirituale. Cu Paraclisul Maicii Domnului își va acoperi sufletul, plângând cu șuvoaie de lacrimi și căutând alinare în cele mai grele momente de durere și amărăciune lăuntrică. Planurile sale de viitor în care se vedea predicând fie ca preot de mir celibatar, fie la vreo parohie ca și tatăl său ori dascăl de religie pentru copii îi sădeau nesiguranța în suflet, făcându-l să regrete gândul sihăstriei.

Și-a dorit mult să predea religia copiilor, să-i îndrume pe calea mântuirii sufletului prin educația duhovnicească de care el, Victor Moldovanu, a fost în mare parte lipsit în familie, dar pe care considera, că „părinții sunt obligați s-o dea copiilor ca să-i scape de prăpastia păcatului”.

Treptat starea de suferință și dezolare va capitula în fața gustului dulce al sfințeniei și tămăduirii celor trei puteri – a minții trufașe, inimii împietrite și voinței răzvrătite. Viitorul Paulin Lecca avea să scrie: „Mai întâi, prin cereștile Sale sclipiri de Har, Domnul Iisus mi-a luminat mintea care până atunci era păgână și atee; apoi mi-a mișcat inima care era împietrită față de jertfa Mântuitorului și, în sfârșit mi-a înduplecat voința care – ajutată de Har – a început treptat, treptat să înfrângă obstacolele”.

Hrănindu-și sufletul cu scrierile Sfinților Părinţi, cu Dumnezeieştile Liturghii și Sfânta Scriptură sufletul tânărului călugăr cunoaște primele bucurii duhovnicești și se înnaripează prin dumnezeescul dor.

În pofida carențelor monahimului românesc din perioada interbelică, fratele Victor, mereu cu privirea țintă la Iisus, îi va îndemna și pe novicii intrați la Frăsinei să nu cadă în plasa dezamăgirilor. Din proprie experientă, îi va sfătui să-și pună nădejdea doar în Hristos și să primească bogăția harurilor dumnezeiești revărsată peste cei ce renunță la poftele păcătoase ale vieții și intră în cinul monahal.

Precum aurul este ars în foc pentru a fi curățat tot așa va întâmpina și Paulin Lecca toate suferințele îngăduite de Dumnezeu întorcându-le spre folosul mântuirii sufletești.

Plecat ca misionar în Transnistria în anul 1941 pentru a preda religia copiilor din școlile elementare, viitorul călugăr își zdrobește definitiv inima în numele lui Hristos. Pe jos va parcurge zeci de kilometri de la Chișinău până la Dubăsari și satele din preajmă fără a ține seama de război, de frigul cumplit al iernii și rănile adânci de la picioare.

Smerindu-și sufletul până la o sărăcie cumplită, flămând, bolnav și dezbrăcat, dar mereu pregătit de noi jertfe în numele Domnului, misionarul își va vedea visul împlinit, aducând lumina duhului evanghelic în sufletele copiilor și predicând în bisericile satelor din Transnistria. Cu mult zel va încerca să-i readucă la principiile creștine și pe diverși sectanți de care se ciocnește în satele transnistrene, defăimând învățăturile lor mincinoase.

Aceeași direcție o va păstra și în calitate de funcționar al Misiunii Ortodoxe din Odesa, credincioșii din Ucraina chemându-l prin vis de pe când era încă la Frăsinei. Se va bucura nespus pentru credința neabătută a bătrânilor din Transnistria şi Ucraina în pofida regimului stalinist și tot odată se va mâhni pentru tinerii și adulții căzuți pradă ateismului ce le-a fost îndoctrinat.

Ca un adevărat mucenic, nu se va lăsa biruit de deznădejde nici când va fi arestat și condamnat la moarte pentru refuzul de a-și exercita serviciul militar și de a pleca la război. Cu bucurie va primi toate suferințele, acceptându-le ca pe o ploaie binecuvântată a Celui de Sus care-l va spăla și mai vârtos de păcate  și-i va întări duhul.

În pușcărie, în clipele de durere, având la îndemână doar Psaltirea își găsea mângâierea în citirea catismelor. „Rugăciune mea nu era o rugăciune obișnuită. Rugăciunea mea țâșnea din sufletul meu, așa cum țâșnea gheizerul din inima pământului mânat de un foc și de o presiune grozavă. Numai în primele luni de la Frăsinei mă mai rugasem cu atâta putere”, va recunoaște autorul.

Prin dragostea imensă față de Iisus și de aproapele, prin trăirea creștinismului așa cum alții nu erau în stare s-o facă, Părintele Arhimandrit Paulin Lecca va reuși să aprindă în multe suflete torța luminii Mântuitorului și să aducă harul pocăinței. Mama va fi cea care-i va înțelege cel mai bine rostul tuturor jertfelor făcute pentru credință, în cele din urmă bucurându-se din inimă pentru fiul său care suferea în numele Domnului.

Împlinindu-și misiunea în lume ca un adevărat atlet a lui Hristos, fratele Victor se va întoarce la Frăsinei unde îl așteptau frații și părinții săi iubiți, chiliuța, pădurea, păsările și cărarea pe care-și va continua drumul către mântuire.

Deseori în lupta cu sine însăși își va aduce aminte de ideea lui Dostoievski pe care îl citea cu atâta plăcere în anii de studenție: „Inima omului este un teren de luptă dintre Dumnezeu și Satana”, „și lupta continuă toată viața”, va concluziona călugărul Paulin.

Fascinați de puterea interioară și credința nezdruncinată a monahului Paulin Lecca, participanții la discuție vor vedea în acesta un model de preot, de creștin adevărat, un model de slujire lui Dumnezeu. „Părintele Arhimandrit Paulin Lecca, încearcă să argumenteze că a scăpa de patimi putem doar prin suferință și având pe cel care să ne ghideze”; „El pune în practică consecința spovedaniei și tămăduirii sufletești”; „El spulberă toate justificările de a judeca pe cineva” va susține Preacucernicul părinte Viorel, vorbind despre călugărul basarabean.

De la moarte la viață” este un titlu simbol sugerând, de fapt, înnoirea sufletului, transformarea omului vechi, Victor Moldovanu posedat de păcate și mai mult mort duhovnicește în cel nou, Paulin Lecca cu sufletul și conștiința vie luminată de Harul divin.

Sper să nu rămânem indiferenți în urma acestei invitații la lectură.

Diana Midoni pentru VASILIADA