„Nu sunt deloc săracă, am două mâini şi un picior”- încă o lecţie de viaţă

Fundația VASILIADA mulţumeşte din suflet colaboratorilor noştri pentru susţinerea materială şi morală a dnei Tatiana Bezerdic. Din toată inima dorim ca suferinţa acestei doamne deosebite să fie minimalizată. Ea ne-a învăţat cum să convertim suferinţa negativă în suferinţă ca virtute.
Pe parcurs vom reda gânduri despre viaţă a dnei Tatiana, care ne va ridica din nou şi ne va readuce pe făgaşul spiritualităţii vitale şi a luptei continue pentru fiecare zi.

Totul a pornit…

…De la doar 14 ani, când fost diagnosticată cu „Lymphostasis” (elefantizm ori picior de elefant), a suportat zeci de intervenţii chirurgicale pentru a opri avansarea bolii, dar ele n-au dat rezultate. De aceea, în 1997, când au apărut răni deschise şi nu se mai putea deplasa, resemnată cu gândul că niciodată nu va păşi normal, a acceptat amputarea piciorului stâng şi viaţa într-un scaun rulant. Atunci a fost nevoită să plece din şcoala unde 16 ani a fost profesoară de clasele primare.
Totul a pornit de la o infecţie alergică. Treptat, piciorul a început să crească, iar diferenţa dintre piciorul sănătos şi cel bolnav ajungea la 12 cm. în circumferinţă. Doar după o operaţie la Moscova, Tatiana a putut păşi pe picioarele care păreau egale. Bucuria, însă, nu a fost de lungă durată, pentru că, în jumătate de an, piciorul s-a mărit de două ori, Şi acum boala nu a încetat să progreseze, iar piciorul creşte până în prezent.
Cei care i-au dat curaj să treacă peste toate greutăţile şi care o susţin zi de zi este soţul şi fiica. Alături i-au fost şi prietenii, care nu au văzut vreodată o lacrimă, doar dragoste şi optimism.
O pereche de pantofi frumoşi, pe care i-ar încălţa, este un vis. Tatiana însă nu a purtat vreodată pantofi pe tocuri. Chiar dacă de 19 ani se deplasează în scaunul cu rotile, iar nopţile sunt lungi din cauza durerilor, chiar dacă cheltuielile sunt enorme, iar ajutorul de la stat e minim, Tatiana iubeşte şi se bucură din plin de viaţă, nu acceptă nicio formă de compătimire, în fiecare dimineaţă îi mulţumeşte lui Dumnezeu şi munceşte pentru a face lumea mai frumoasă.

Stofa, florile şi munca

Ideea a venit întâmplător. După ce croitoreasa i-a cusut o bluză deloc comodă din cauza unor mărgele cusute în faţă, Tatiana a încercat să le scoată, iar în locul lor a confecţionat flori din stofă. Au ieşit bine, de aceea a încercat să facă şi nişte flori de mac. Treptat a deprins a realiza diferite flori, compoziţii decorative, cercuri sau clame. Pentru că ştia de mică să croşeteze, a încercat să confecţioneze căciuliţe, bentiţe sau pălării. Acum sufletul şi casa îi sunt pline de frumuseţi, de culori, de împlinire şi de sens.

„Dumnezeu mă iubeşte…”

Când aude pe stradă, la spate, că cineva o numeşte săracă, protestează: „Nu sunt deloc săracă: am două mâini. Poate că sunt mai bogată, în primul rând pentru că Domnul mă iubeşte şi m-a lăsat pe pământ”.
„Niciodată nu am stat cu mâna întinsă, ca cineva să-mi dea gratis. Dimineaţa, primul lucru pe care-l fac este să mă rog Domnului să-mi dea de lucru, deoarece boala progresează, iar în fiecare lună trebuie să cumpăr lipici medical de 700 de lei, nu mai spun de pansament, unguente sau cearşafuri absorbante pentru rana deschisă. Nu mă plâng, mulţumesc  Domnului că sunt în viaţă, mă bucur de copii, de nepoţi, de prieteni. Fiecare om este o personalitate, de aceea nu trebuie să privească în jur, dar să ţină capul sus şi să păşească dârz, să respecte mesajul: nu există nu pot, există doar nu vreau. Viaţa, practic, ni s-a oferit gratis, de aceea trebuie să o acceptăm aşa cum este. Neapărat, după zile negre, vin şi zile cu soare. Întotdeauna este un înger păzitor, bunul Dumnezeu care ne susţine şi ne ajută, dar pe care noi nu-l vedem. Dacă ştii a mulţumi, binele se întoarce spre tine.