Mărturisitorul Valeriu Gafencu, comemorat în penitenciarul Pruncu, nr. 16

Dumnezeu ne-a dat mâini ca să dăm ajutor altor și să nu întindem curse. Fiecare om își are Crucea sa, o cruce care trebuie dusă până la sfârșitul zilelor indiferent ce soartă are. Am rămas plăcut impresionată după vizita făcută cu colegii mei de la ASCOR și părintele Viorel Cojocaru la penetenciarul nr. 16 Pruncu. Ştim cu toții despre activitățile Fundației „Vasiliada” desfăşurate în toate instituţiile penitenciare din Repoublica Moldova, dar îndeosebi la Penitenciarul nr. 16 Pruncu. Pr. Viorel este un devotat prieten al condamnaţilor, iar la parohia din oraş „Sf. Ap. Petru şi Pavel” de la Buiucani, Chișinău, vin mulţi din cei eliberaţi de grijile detenţiei. La o asemenea activitate m-am pomenit şi eu azi, 18 februarie 2015, pentru prima dată la un penitenciar. Am simţit şi eu acele momente de durere şi tristeţe în suflet, chipuri necăjite şi lacrimi pe feţele nu doar a femeilor ci şi a bărbaţilor, copii mici şi fără de un sprijin.

Am participat la comemorarea Mărturisitorului Valeriu Gafencu azi împlindu-se 63 de ani de la trecerea la Domnul a „Sfântului Închisorilor”. Activităţile s-au desfăşurat cu binecuvântarea ÎPS Petru Mitropolit al Basarabiei, iar ca reprezentat al Mitropoliei a fost prezent părintele consilier Nicolae Creţu. Comemorarea a început cu rugăciune şi citirea Acatistului Mărturisitorului Valeriu Gafencu, după care a vorbit pr. Viorel menţionând de nenumărate ori grija pe care o poartă Hristos celor întemniţaţi. La sfărşitul evenimentului a vorbit din partea tinerilor ASCOR-işti Irina Zatic, unde a menţionat mărturisirea credinţei sfântului Valeriu Gafencu în timpul detenţiei. A vorbit şi despre camarazii de suferinţe care-l considera sfânt în timpul vieţii lui şi explica momentele de înalta desăvârşire. Evenimentul s-a finisat cu un recital de cântece scrise de Valeriu Gafencu, fapt pentru care m-am aflat şi eu la eveniment.

Asistând la Acatistul Sfântului Valeriu Gafencu i-am simţit cu adevărat prezenţa, am simţit glasul lui Dumnezeu, am simţit că mulţi dintre ei au regrete de tot ce-au făcut şi că-L căuta pe Dumnezeu cu adevarat. Pe chipul acestor oameni puteai vedea o cerere de ajutor… însă trebuie să aşteptăm în tăcere ajutorul Domnului şi el va veni la timpul potrivit, să nu ne îngrijorăm. Trebuie să căutăm înţelepciune şi nu aur, îmbrăcăminte în smerenie nu în mătase, să căutăm şi să dobândim pacea, atunci ne vom simţi cu adevarăt copii lui Dumnezeu. Dumnezeu a dat fiecărui discernământ astfel uitându-se la tot ce-l înconjoară să înţeleagă ceea ce-i trebuie. Înţeleg că doar prin pocăinţă, credinţă, smerenie aceşti oameni se vor mântui. Ei au nevoie de pocăinţă adevarătă şi să-l primească pe Dumnezeu cu adevărat în inimă, suflet şi gând, ca să capete mântuirea. Ei au nevoie să înţelegă cât te mult Dumnezeu îi iubeşte, îi susţine, dovedind asta prin jertfa Unicului Său Fiu pe Cruce, şi doar acceptând dragostea Lui vor primi libertate de vicile acestei lumi. Un suflet cu conştiinţa adevărată nu se desparte niciodată de Dumnezeu, a spus Sf. Ioan Gură de Aur şi când noi ne pocăim de păcatele noastre Dumnezeu le uită.

Biruința nu este a celor ce vorbesc mult ci a celor ce fac voia lui Dumnezeu. Să ne rugăm la bunul Dumnezeu ca să ne dea smerenie, răbdare, înţelepciune şi un sfârşit fericit cu El în veşnicie.

Sunt gata să mai merg la penitenciare, chiar cu dorinţa de a susţine un suflet fără sprijin din libertate. Sunt gata să ajut oamenii în suferinţă.

 

Elena FRUNZĂ pentru Vasiliada.