La Bălţi a fost inaugurat bustul ÎPS Visarion Puiu.

Născut în 1879 la Paşcani, România, Visarion Puiu ajunge în 1923 episcop de Hotin iar peste 12 ani este numit Miropolit al Bucovinei cu sediul la Bălţi. În acest oraş, ÎPS Visarion Puiu a ridicat 5 biserici, sediul episcopiei şi a depus eforturi deosebite la electrificarea oraşului. La sfinţirea Catedralei “Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena” din Bălţi, a fost present şi Patriarhul Ierusalimului Damianos al II-lea. Însă pe tot cuprinsul Basarabiei, ÎPS Visarion Puiu a ridicat şi restasurat zeci de biserici. În perioada anilor 1942 – 1943, a condus Mitropolia de Transnistria cu sediul la Odessa, ulterior cârmuind Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală. Astăzi, în Paşcani şi la Mănăstirea Putna sunt ridicate câte un bust în cinstea acestei mari personalităţi.

Ideeia ridicării acestui bust îi aparţine unui monah de la Mănăstirea Putna, care l-a îndemnat pe Iulian Rusanovschi să reproducă replica bustului în Basarabia. Concomitent, sculptoriţa Silvia Radu, soţia regretatului basarabean Vasile Gorduz, a pus gratuit la dispoziţie cofrajul pentru turnarea bustului în bronz. Aceste cofraje din gips au fost aduse de la Bucureşti la Chişinău cu sprijinul unor tineri din Bucureşti, Marius Fleican şi Ovidiu Teleche, fiind depozitate la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Chişinău încă la începutul anul 2013.

La 15.06.2013, în temeiul Încuviinţării nr. 1217, PS Marchel, episcopul de Bălţi şi Făleşti s-a aprobat instalarea bustului ÎPS Visarion Puiu în ograda Catedralei “Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena” din Bălţi, una din ctitoriile marelui mitropolit. Concomitent, cu sprijinul Preasfinţiri Sale, a fost obţinută Decizia Consiliului municipal Bălţi din 10.10.2013 cu privire la instalarea bustului, iniţiativă avizată pozitiv şi de Comisia Toponimică la 26.07.2013.

În acest context, în noiembrie 2013 am adus de la Cluj Napoca la Bălţi postamentul din piatră de Viştea, executat de meşterul popular Andrei Răileanu încă în vara anului 2012 care are o înălţime totală de 185 cm, lăţimea de 50 cm şi adâncimea de 36 cm. La Bălţi postamentul a fost instalat din grija unui student, membru ASCOR Chişinău – Racu Sergiu. Postamentul poartă umătoarea inscripţie: VISARION PUIU MITROPOLIT AL BUCOVINEI, iar la baza soclului este trecut numele sculptorului SILVIA RADU. Un efort deosebit în transportarea postamentului a fost depus şi de exarhul Mănăstirilor din Mitropolia Clujului, părintele Dumitru Cobzaru.

Deşi sculptat de Silvia Radu la Bucureşti, bustul a fost turnat în bronz la Chişinău abia în iulie 2015 de către meşterul Grigorie Băţ şi cu suportul financiar al familiei Rusanovschi Iulian şi Adina. La 25 iulie anul curent, bustul a fost transportat la Bălţi de către ascorist-ul Corneliu Plop şi instalat pe soclul ridicat în noiembrie 2013.

La 11 august 2015, ora 10.30 a avut loc slujba de sfinţire a bustului închinat ÎPS Visarion Puiu. După care a urmat un program artistic, poezii închinare mitropolitului Visarion şi dezvelirea propriu-zisă a bustului de către PS Marchel Mihăescu. Printre invitaţi au fost prezenţi şi primarul municipiului Bălți, domnul Renato Usatîi, starețul mănăstirii Neamţ, părintele Benedict (Sauciuc), preşedintele Asociației din România „Visarion Puiu”, arhitectotri, ctitori, scriitori şi jurnalişti. Activitatea a înglobat deopotrivă rugăciuni, cântări, poezii, scenetă şi s-a încheiat cu o agapă frățească.

În cuvântarea, avocatul Rusanovschi Iulian a menţionat că „începând cu ziua de astăzi, oraşul Bălţi va fi a doua patrie a ÎPS Visarion Puiu, care odată cu ridicarea bustului a revenit în Basarabia. Sunt convins că marele mitropolit se află printre noi şi ne binecuvintează de sus. Consider că prin ridicarea acestui bust, s-a făcut un act de dreptate naţionale, iar imaginea mitropolitului a fost reabilitată în pofida condanării ilegale din 1946 dată de partidul comunist, iar pământul Basarabiei se bucură de faptul că românii din acest colţ de ţară vor putea aduce omagii celui care altădată a ctitorit zeci de biserici şi a restaurat alte peste 300 sute de locaşuri sfinte în atât în Basarabia cât şi în Transnistria. Sunt profund recunoscător în faţa gazdelor, care au depus un efort colosal pentru obţinerea actelor necesare în vederea instalării bustului, dar şi pentru organizarea unui eveniment atât de înălţător şi plin de suflet”.

La acest eveniment, a fost prezent şi stareţul Mănăstirii Neamţ din România, arhimandritul Benedict Sauciuc, care a declarat că este bucuros de faptul că participă la acest eveniment, în contextul în care la Schitul Vovidenia se află organizat un muzeu în memoria lui Visarion Puiu. Este un lucru deosebit că astăzi în Basarabia revine ÎPS Visarion Puiu prin ridicarea acestui bust, deoarece mitropolitul a iubit mult pământurile pe care le-a păstorit cu multă dragoste şi căldură sufletească”. La rândul său, preşedintele Asociaţiei Visarion Puiu din România, preot dr. Florin Aurel, a vorbit cu o mare însufleţire despre viaţa ÎPS Visarion Puiu şi despre faptul că zilele acestea a fost aprobată exhumarea ÎPS Visarion, osemintele căruia vor fi strămutate în biserica ortodoxă din Paris ce aparţine Episcopiei Ortodoxe Române Occidentale. Astăzi trebuia să fiu la Paris, la exhumarea mitropolitului, dar din rânduiala lui Dumnezeu şi în  pofida faptului că exhumarea s-a contramandat, am reuşit să fiu prezent la manifestarea aceasta frumoasă, şi să mă bucur de faptul că Visarion Puiu are un bust turnat în bronz în faţa Catedralei unde altădată săvârşea slujba Sfintei Liturghii. Ca cercetător şi istoric, în virtutea faptului că am studiat timp de peste 18 ani toate arhivele din ţară şi de peste hotare ce conţin informaţii privitor la viaţa şi activitatea ÎPS Visarion Puiu, vă comunic faptul că Basarabia a avut parte de un mare mitropolit care şi-a pus tot sufletul în propăşirea bisericii dintre Prut şi Nistru.

De Rusanovschi Iulian.