ÎNFIEREA – CURAJ SAU BIROCRAȚIE

Pe data de 19 februarie a avut loc a doua ședință a Clubului Lectură și Discuții „Mitropolitul Bartolomeu Anania”. De această dată la şedinţă s-a pus în discuţie pentru prima oară un subiect deosebit şi foarte actual: ÎNFIEREA. Am aşteptat la şedinţă şi un reprezentant al Direcţiei Drturile Copilului a mun. Chişinău, departamentul care se ocupă direct cu realizarea problemei.

A înfia înseamnă a te îmbogăţi cu un fiu sau fiică. Cine înfiază un copil se aseamănă lui Dumnezeu care ne-a înfiat pe toţi oamenii prin Duhul Sfînt, în mare familie a Bisericii. Pentru o explicare adecvată a termenului vom renunţa, de data aceasta, la veşmântul lexical legislativ şi ne vom ancora în contextul creştinesc, omenesc, duhovnicesc.

Căruia dintre noi nu-i plac jocurile de cuvinte? Să ne jucăm, în continuare, în A forma cuvinte noi din literele unui lexem, cu condiţia de a nu le repeta. De pildă, acesta să fie înfierea. Cuvintele descoperite sunt- fire, (a) fi, fier, fiere, (să) refie, reînfia etc. Ochiul deschis atent, descoperă că şirul nou-format se coagulează în jurul verbului a fi. Vocabula dată este axa tabloului existenţial. Graţie cuvântului „a fi” Creatorul a zidit universul: Să fie lumină! Să fie cerul! Să fie pămîntul!… Îmi amintesc de celebra expresie hamletiană „A fi sau a nu fi!” Prin urmare, în zona lui a fi nu se intră oricum, ci cu multă dragoste, dăruire, cumsecădenie, milostenie, supunere, ascultare…

Revenind la microuniversul lui „a înfia” avem ocazia să cunoaştem doi oameni frumoşi, unşi ai lui Dumnezeu: înfiatorul şi înfiatul. Persoana care înfiază, pentru început, este nevoită să-şi supună unei testări obiective cugetul şi sufletul. Cugetul trebuie să se convingă, prin n argumente De ce înfiază? Suletul- Care sunt beneficiile acestui pas atât pentru sine, cât şi pentru cel înfiat?

Înfiatul e puiul de om plăpînd, neajutorat, părăsit, lăsat în voia sorţii, abandonat, uitat, neglijat… E fiinţa ai cărei ochi luminoşi se agaţă de fiecare trecător cu întrebare nevinovată şi abia şoptită Nu vrei, tu să fii mama mea? Tatăl meu?… Fiinţa lui toată arde de nerăbdare să se cuibărească în braţele calde ale omului cu suflet mare. Acesta din urmă e cel care ascultând, auzind şi înţelegând, îndeplineşte chemarea scripturistică „Gol am fost şi m-ai îmbrăcat. Flămând am fost şi m-ai hrănit. Însetat am fost şi mi-ai dat să beau”.

Sufletele alese şi binecuvîntate de Domnul să fie mamă şi tată pentru puiul de om, revarsă spre inima acestuia multă-multă iubire, încredere, bunătate, toleranţă, empatie… Pe aceste cărăruşe duhovniceşti, porneşte înfiatul, răspunzînd grijei celor care s-au milostivit de dînsul, prin zîmbete, mîini întinse, articulări, pe alocuri, incoerente, îmbrăţişări filiale.

Subiectul despre înfiere ne-a adunat pe mulţi din enoriaşii bisericii ortodoxe „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi, nu numai, în sala de lectură a bibliotecii orăşăneşti „Alba Iulia”, din Chişinău. La aceste şedinţe organizate de Fundaţia „Vasiliada” şi ASCOR Chişinău particpă toţi creştinii dornici de a cunoaşte mai multe din morala şi trăirea ortodoxă. Tema de azi şi ea reprezintă o problemă socială care are tangenţă cu Biserica Ortodoxă. Şedinţa a fost moderată de tânăra ASCOR-istă, Nadejda Usatîi. La şedinţă a participat şi părintele Viorel Cojocaru care a dat binecuvântarea de la început vorbindu-ne şi despre virtutea de a înfia, iar toate declaraţiile erau justificate cu diferite cazuri concrete şi reale adunate din misiunea pe care o desfăşoară în Chişinău.

Cei prezenţi în sală au trăit emoţii de neuitat, de la strângeri de inimă şi înfiorări, până la beatitudine. Participanţii au relatat poveşti de viaţă, cunoscute, nemijlocit, fie din viaţa rudelor, a prietenilor, a colegilor şi chiar a sătenilor. Profund emoţionate au fost destăinuirile a două tinere: una înfiată şi alta suferind alături de mama biologică maltratările bunicii şi apoi ale soţului. Cutremurătoare sunt frazele mărturiei „Când o vedem pe mama biologică că vine, fugeam de frică să nu mă ia acasă… Mă rugam mamei adoptive să nu mă dea părinţilor biologici… Bunica i-a spus tatălui adoptiv s-o bată pe mama… Tata ne fugărea pe ambele: pe mine şi pe mama din casă şi noi, iarnă fiind, stăteam în frig…” Bineînţeles că, ceea ce le-a întărit şi le-a salvat, a fost rugăciunea necontenită. Aceste încercări ale vieţii le-au călit caracterele şi le-au alimentat sufletele cu bunătate, perseverenţă, răbdare, iubire de oameni şi au ajuns persoane de o cumsecădenie de admirat. Ambele sunt studente şi, ca şi pe orice muritor, Domnul le-a binecuvîntat cu un har: una dintre fete desenează, iar alta are o voce nemaipomenită.

Fiecare dintre noi trecem prin încercări, avem ispite, şi numai rugăciunea inimii „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, ne urcă cuminţel în braţele Mântuitorului şi pe nisip se întipăresc doar o pereche de urme, cele ale Izbăvitorului nostru Iisus Hristos. Şi în momentele bune şi uşoare ale vieţii noastre, Domnul ne lasă din braţe, şi pe nisip apar iarăşi două perechi de urme.

Zicem din toată inima DOAMNE AJUTĂ faptelor, gândurilor şi vorbelor, întru vrednicie!

Ludimula MOTRICALĂ, pentru Vasiliada