Duminici în dar

Unul dintre părinții de astăzi îndrăgiți în rândul credincioșilor atât în România, cât și în Republica Moldova pentru activitatea sa pastoral – misionară de mare anvergură, dar și pentru calitățile sale deosebite de conferențiar este Părintele Profesor Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu.

Printre numeroasele studii și articole cu tematică ortodoxă al căror autor este, se enumeră și lucrarea cu titlul simbolic „Duminici în dar”, apropo, unica carte tipărită la Chişinău, ca semn, deosebita preţuire a Sfinţiei sale faţă de basarabeni. Despre aceasta s-a discutat la întâlnirea Clubului de Lectură şi Dezbateri „Mitropolitul Bartolomeu Anania”, organizat de Fundaţia „VASILIADA” şi ASCOR Chişinău. Cunoaştem şi susţinem preocupările deosebite ale parohiei ortodoxe „Sf. Ap. Petru şi Pavel” în culturalizarea românească a enoriaşilor, proiect ce se înscrie în această categorie de activităţi.

Într-un secol predominat de goana sufletului bolnav după false bunăstări, lucrarea Părintelui Constantin Necula, vine să scoată omul împătimit și trândav sufletește din acest cerc vicios al nesațului material, aducând pilda „Duminicilor în dar”. Cartea reprezintă, de fapt, o culegere de predici ce înglobează sfaturi duhovnicești de mare valoare, izvorâte din experiența spirituală și pastorală a Părintelui.

Autorul abordează fiecare zi de duminică din perspectiva unui dar duhovnicesc de care fiecare creștin se poate bucura venind la biserică, asistând la Sfânta Liturghie și lăsându-și sufletul atins de aripa Duhului Sfânt. Indiferent de subiectul predicii în care ne plasează lectura cărții, aceasta ne raportează la fiecare duminică ca la un prilej al Tatălui Ceresc de a-I vorbi turmei Sale, mesajul Său fiind un dar duhovnicesc pe care Domnul vrea să i-L ofere fiecărui creștin. Decizia de a primi sau nu darul, de a recepta sau a refuza discuția cu Dumnezeu, în esență, îi aparține doar omului prin libera voință cu care l-a înzestrat Creatorul.

Atunci când retina duhovnicească a inimii și a minții omului contemporan se lasă agresată tot mai mult de tentațiile lumești, vătămând miezul sufletului creștin, doar torțele liturgice și pulsul rugăciunii sincere mai sunt în stare să năruie bezna cotidianului, ne atrage atenția Părintele.

Prin intermediul oricărei predici regăsite în carte, autorul vine către cititor cu îndemnul de a-și depăși condiția creștinului de ocazie și de a trăi în Duhul Sfânt, de a-și relua alfabetizarea sa duhovnicească pentru ca atunci când spune „sunt ortodox” să se vădească aceasta din toată viața și fapta sa, din tot cugetul său. Șiragul de duminici prezentate în lucrarea de față începe cu duminica iertării, gravitând în jurul pasajului evanghelic „Dacă le iertați oamenilor greșelile, și Tatăl vostru care este în ceruri vă va ierta”. Virtuțile, va spune autorul pentru toți cei robiți de ranchiună și mândrie, nu pot spori într-o inimă asprită de îngâmfare și autoadmirații ieftine, smerenia începând prin iertarea celuilalt, oricât de mult ar fi greșit.

O adevărată lecție de smerenie o regăsim în Duminica Vameșului și a Fariseului, premergătoare Postului de Paști. Suntem puși dinaintea a două personaje: un fariseu plin de scrupule și argumente în favoarea propriilor virtuți, pretinzând puritatea trăirii cu Dumnezeu și un vameș, cu conștiința reală a păcătoșeniei sale. Elucidând, de fapt, cum etalarea propriilor calități morale poate deveni un viciu, această parabolă ne încurajează pentru o viață a cunoașterii propriilor noastre limite, a limitelor dincolo de care ne putem pierde credibilitatea în fața lui Dumnezeu.

Culegerea de predici a Pr. Constantin Necula se axează în repetate rânduri pe importanța fiecărui post, dar mai cu seamă pe Postul cel Mare al Paștelui, marcându-l ca pe un prag spre un nou urcuș spiritual, o călătorie a virtuților, o radiere a efortului duhovnicesc prin căutarea și aflarea lui Hristos cel Înviat și rămânerea în El. În viziunea Părintelui, exercițiul postirii este legat de redescoperirea bucuriei simple de a-I sluji lui Dumnezeu cu răbdare, nădejde și dragoste, pe parcurs, creștinul scuturându-se de paralizia sufletească care-i știrbește credința pentru a distinge la capătul unui post adevărat, o tainică renaștere sufletească.

Abordând problematica mântuirii sufletului în contextul predicii din Duminica Înfricoșatei Judecății, autorul lansează practic un avertisment sugerând, că salvarea sufletului este legată profund de intimitatea plinirii poruncilor Mântuitorului Hristos, fără a ține de ceva spectacular sau agitația emoțională. A împlini poruncile, mai spune autorul, nu înseamnă a cita din ele, ci a chema mila Domnului peste toate faptele tale, a-L descoperi și a-I sluji lui Dumnezeu ajutând unora „mai mici” de-ai lui Hristos, celor flămânzi, bolnavi, întemnițați, străini sau goi, astfel urmând chemarea întru Împărăție.

Evanghelia din Duminica Sfintei Cruci ne arată cât de importantă este asumarea propriei cruci fără cârtiri și ezitări, punându-ne sufletul pentru Hristos și Evanghelie. Rugăciunea, taina euharistiei și faptele noastre bune, din perspectiva autorului, sunt cele care ne echipează cu forțe duhovnicești în urcarea treptelor spre dimensiunea divinului. Iar atunci când povara ajunge să pară prea grea e suficient să luăm aminte la Crucea lui Hristos care pentru noi a învins moartea.

Indiferent de prăpastia păcatelor, în care de cele mai multe ori singuri ne aruncăm, Duminica Fiului Risipitor vine cu mesajul reașezării noastre în harul lui Dumnezeu. Urmărim aici retrezirea conștiinței împovărate de zădărnicirea darului vieții și a dragostei Tatălui, atât a celui Ceresc, cât și a celui pământesc. Reîntoarcerea echivalează cu renașterea spirituală a sufletului. Fiul rătăcit, schilod în ale duhului și secătuit de trăirea plăcerilor lumești, iese din surdina duhovnicească, deschizându-i în cele din urmă ușa inimii sale lui Hristos.

Cine ne este cu adevărat aproapele aflăm din Evanghelia Samarineanului Milostiv prin surprinderea firii umane între cele două ipostaze „Om pe lângă Om” sau „Om pentru Om” și totodată înțelegerea cum „să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți” trăind în Legea lui Dumnezeu.

Plata insistenței în credință o descoperim prin pilda sutașului roman care mijlocește în fața lui Hristos pentru vindecarea servitorului său. Puterea credinței și insistența, vrednice de cauza vindecării unui aproape, chiar de-i mai mic cu mult în ale socialului decât cel care mijlocește pentru el, sunt mărturia harului divin lucrător în suflet. Cu acest prilej, Părintele ne vorbește despre ispita puterii ce se abate frecvent și în societatea noastră asupra celor ajunși „mai mari” peste unu, doi sau mii de oameni în beția lor uitând de aproapele și doar expluantându-l.

Predica din Duminica Mironosițelor denumită și Duminica Femeii Creștine aduce în prim plan imaginea femeii creștine de pretutindeni și importanța misiunii ei. Asemeni mironosițelor care în Duminica Învierii, dis-de-dimineață au venit cu miresme la mormântul Domnului pentru a-I unge trupul, descoperind, de fapt, izvorul Învierii Noastre, tot așa, susține autorul, minunat ar fi ca și femeile de astăzi să priceapă că și ele se cade să fie mai întâi căutătoare ale lui Dumnezeu. Iar în diminețile de duminică, grăbindu-și pasul spre biserică, să se bucure pentru tăria ce-o vor primi în lăcașul Domnului și să aducă izvorul Învierii în familiile lor și în mijlocul celor dragi, completează în cadrul predicii Constantin Necula.

Fanatici pentru statute sociale cât mai remarcabile, lacomi de averi materiale cât mai luxoase, noi, așa-zișii creștini de astăzi, ne trezim în miezul dialogului evanghelic dintre tânărul bogat, dar aparent preocupat de cele sufletești și mântuitor. „Vinde tot ce ai și împarte-le săracilor și vei avea comoară în cer și vino de-Mi urmeazÎncă una îți lipseșteă”, este mesajul lui Hristos care descoperă fisura tocmai acolo unde se aștepta cel mai puțin tânărul, pironit duhovnicește de propria-i avere. Potrivit autorului, personajul biblic este, de altfel, prototipul tânărului de astăzi, dezertând în fața bogățiilor nestricăcioase în detrimentul celor palpabile. Mesajul predicii ne trezește din falsa euforie, dezbrăcându-ne de sacrificiul iluzoriu și verificând adevărata noastră capacitate de jertfă în numele credinței și a comorilor cerești.

În completarea acestei paradigme a goliciunii sufletești se plasează și Evanghelia Pildei Bogatului, care, pe măsură ce-i sporea averea, se transformă într-un delicvent al harului dumnezeiesc, spunându-și: „Suflete ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani: odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te”. Îngâmfării acesteia Domnul îi opune chemarea morții: „Nebune! În această noapte voi cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”. „Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu”, completează autorul referindu-se totodată la problematica corupției și a furtului în societatea contemporană.

Un etalon al modelului matern și al statorniciei în credință, purificată de toate soiurile deznădejdii, sunt puse în discuție în predica despre femeia cananeancă. Examinând rezistența acestei mame și văzându-i sufletul plin de smerenie și iubire pentru copila sa, în urma unui dialog ce pune în valoare marea ei credință, Mântuitorul Hristos, în pofida provenienței femeii, îi vindecă fiica îndrăcită. Cu aceeași râvnă și încredere ne invită Sfinția Sa și pe noi să activăm resortul nostru lăuntric, aducând mărturie dragostea noastră lucrătoare în credință pentru vindecarea unui suflet drag căzut între tâlhari.

La o altă meditație duhovnicească ne invită Duminica a cincea a Marelui Post prin Evanghelia consacrată Mariei Egiptence și convertirii ei spirituale. Marfă și vânzătoare a propriului trup, căzută în robia desfrâului, Maria venită la Ierusalim, cere lui Dumnezeu și Maicii Sale putința de a vedea și a săruta lemnul Sfintei Cruci, în schimbul promisiunii lepădării sale de păcat. În cei 47 de ani petrecuți în pustia Egiptului sufletul său este răscumpărat prin extraordinara-i voință de a fi cu Hristos și unirea în chip tainic cu El, cum spune și vorba poetului: „Ca dând lumea-ntreagă pe dragostea Ta, să afle a Ta dragoste-ntreagă”.

În fiecare predică a oricărei Duminici din an, părintele Constantin Necula, ne dă întâlnire în arena sacralului, prin personajele biblice și pasajele evanghelice ce scot la lumină splendoarea ortodoxiei noastre. Indiferent de mesaj și arhetip, abordate în predici, fie că e vorba de vindecarea slăbănogului sau a celui orb duhovnicește, a iubirii de vrăjmași sau a lepădării de sine, a învierii morților sau îngropării talanților, lectura cărții pune în mișcare cărămizile sufletului, oferind un ospăț duhovnicesc pe măsură.

Lăsând la o parte fariseismul și degradarea morală, ateismul științific și specularea cu valorile creștine, autorul ne cheamă la reautentificarea credinței, la abandonarea piticismului sufletesc prin efortul îndumnezeirii noastre. Să nu mai alungăm cu pietrele indiferenței, a desfrâului, urii, beției, invidiei pe Hristos, Cel care bate la ușa inimii fiecăruia. Călătoria virtuților poate începe oricând. Să punem, deci, început bun mântuirii noastre, căutând să aflăm care ne este locul în raport cu Dumnezeu, iar nu în sistemul de valori pe care umanitatea decăzută l-a impus, este imboldul Sfinției Sale.

Duminicile în dar ne oferă, în fond, un colier duhovnicesc din care să ne hrănim sufletul, un veșmânt luminos pe care să-l purtăm cu grijă și smerenie, un izvor viu al Duhului Sfânt, o călăuză spirituală în procesul nostru de ascensiune. Ungându-ne cu untdelemnul bucuriei postului și al iertării să cerem har pentru a umple de sens viețile noastre, să dăruim sărbătoare sufletului, parfumându-l cu miresmele cerești, să ne încondeiem inima cu blândețe, lumină și iubire ca, astfel, pregătiți să-L întâmpinăm pe Domnul Vieții veșnice.

Diana Midoni pentru VASILIADA