Comunismul a umplut cerul de Sfinți  

Toţi umblăm după fericire. Toţi o dorim, toţi o căutămIntru direct în intimitatea inimilor voastre şi  spun: căutaţi fericirea în sufletele voastreNu o căutaţi în afara voastră nu aşteptaţi fericirea  vină din altă parte decât dinăuntrul vostru, din sufletul vostruunde sălăşluieşte Hristos. Dacă veţi aştepta fericirea din afara voastrăveţi trăi decepţii peste decepţii şi niciodată nu o veţi atinge spun atâtcăutaţi iubirea şi trăiţi-o cu multă smerenie! (15 mai 1946Valeriu Gafencu)  

Născut în Basarabia, 24 ianuarie, anul 1921, Valeriu absolvă şcoala primară şi liceul în zona natală (Sîngerei, Bălţi), apoi îşi continuă studiile înscriindu-se la Facultatea de Drept de la Iaşi, imediat după anexarea forţată a Basarabiei de către sovietici în anul 1940. Fire entuziastă şi idealistă, activează în cadrul Frăţiilor de Cruce – organizaţia de tineret a Mişcării Legionare, militând pentru educarea tineretului conform normelor creştine şi în spiritul iubirii de neam.  

La vârsta de doar 20 de ani, este arestat şi condamnat, în anul 1941, la 25 de ani de închisoare pentru vina de a fi continuat şedinţele de instruire şi după scoaterea în afara legii a Mişcării.    

Este încarcerat la închisoarea din Aiud, apoi la Piteşti şi Văcăreşti, ultima destinaţie fiind penitenciarul-spital din Târgu-Ocna unde a şi trecut la Domnul în anul 1952, pe când avea 31 de ani, urmare a multiplelor probleme de sănătate acumulate în timpul celor 11 ani de temniţă grea în care a trebui să îndure frigul, înfometarea, dar mai ales nenumărate torturi specifice regimului de exterminare

Bolile contactate în regimul dur de detenție al închisorilor – TBC pulmonar, osos și ganglionar, reumatism -, cât și curățenia lui sufletească, l-au întărit și desăvârșit duhovnicește. Valeriu și-a cunoscut din-nainte ziua plecării la Domnul. În așteptata zi de 18 februarie, la ora 14:00, după o îndelungată rugăciune, cu ultimele puteri, Valeriu a spus: „Doamne-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul.” 

Valeriu Gafencu a dobândit în închisori, după multă nevoinţă personală, după un timp îndelungat de studiu al cărţilor sfinte şi după perioade de post şi rugăciune,  o stare înaltă de sfinţenie care a rămas consemnată în mărturiile depuse de cei care i-au fost tovarăşi de celule:   „Am tăria  mărturisesc  sunt un om fericit întrucât am văzut un om în care via, gândeazâmbeatrăia şi biruia Hristos. Înalt, frumos, cu ochi adânci, albaştri ca cerul. Îl chema Valeriu Gafencu” – Ioan Ianolide.   

Dumnezeu revărsase asupra lui harul frumuseţii: – Fizicpărea un arhanghel. Moral, nu i se putea reproşa ceva. Spiritual, era transfigurat tot timpul, într-o stare extatică aproape permanentă. Viaţa lui era zbor spre înălţimi, pe care cu greu îl puteai urmări” – Virgil Maxim.    

Valeriu era un om care trăia cuvântul lui Dumnezeu la un nivel foarte înalt spune la nivelul sfinţilor, al marilor părinţi şi anahoreţi. Valeriu era deasupra înţelegerii. Nu am nicio îndoială că este un sfânt” – Pr. Gheorghe Calciu.