CATEHEZĂ DESPRE SFINŢII ROMÂNI

 

Viaţa religioasă românească este, cu toate imperfecţiunile ei, un bun exemplu de Ortodoxie în act. Credinţa este o practică sau o învăţătură care îşi arată sensul şi puterea în practică, iar nu în primul rând o doctrină în ea însăşi.

Viaţa Sfinţilor din toate timpurile şi din toate ţările, viaţa poporului lui Dumnezeu care constituie „Sfânta Biserică”, dă mărturie de adevărul Evangheliei, dă mărturie de Hristos. Sfinţii îndeosebi iradiază un comportament extrem de uman. Pentru că sunt totdeauna întorşi spre Dumnezeu, ei ştiu să se întoarcă şi spre om, aşa cum Dumnezeu se întoarce spre ei în Hristos. Noi nu-L cunoaştem pe Dumnezeu în El însuşi ci pe Dumnezeul întors spre oameni. Şi-L cunoaştem doar în măsura legăturii Sale cu noi. A-i privi pe oameni aşa cum îi priveşte Hristos, e ceea ce fac sfinţii.

Sfinţi precum Sfântul Vasile, Sfântul Nicolae, Sfântul român Calinic de la Cernica, care plângea când nu avea bani să le dea oamenilor, au lucrat la propovăduirea, la afirmarea credinţei celorlalţi, pregătindu-i să fie oameni adevăraţi. Ei şi-au iubit aproapele şi i-au îndemnat şi pe ceilalţi să-l iubească, au urmat instinctiv această direcţie. Sfinţii sunt remarcabili nu ca nişte eroi sau specialişti pe care este greu să-i înlocuieşti, ci prin această forţă spirituală, prin forţa iubirii, a rugăciunii pentru oameni care este în ei, mai mult decât prin faptele lor.

Sfinţenia este manifestarea îndumnezeirii omului. Importanţa minunilor ţine de faptul că ele sunt semne ale acestei transparenţe, ale acestei lumini, ale acestei bunătăţi a lui Dumnezeu arătate în Sfinţi. Bunătatea este o forţă penetrantă care depăşeşte forţa legii. Sfântul iradiază lumina lui Hristos Cel înviat. Sfinţii fac obiectul unui cult important, mai ales după moartea lor. Exista multe moaşte de Sfinţi venite din Răsărit şi deopotrivă ale unor Sfinţi locali.

Sfinţii arată în viaţa lor sfinţenia lui Dumnezeu. Ei sfinţesc înăuntrul lor numele lui Dumnezeu prin rugăciune, apoi îl arată în mod transparent prin purtarea lor. „Aduceţi-vă aminte de înaintaşii voştri” (Evr. 13, 7), spune Sfântul Apostol Pavel. Este recunoştinţa pentru toţi cei care ne-au transmis Evanghelia. Viaţa Bisericii nu a fost niciodată întreruptă pentru a o reîncepe din nou.

Există trei aspecte ale acestei cinstiri: le suntem recunoscători pentru ceea ce ne-au transmis, pentru starea lor de îndumnezeire şi pentru rugăciunile lor pentru noi. De aceea spunem totdeauna: „Sfinte… roagă-te pentru noi”. Nu le cerem mântuirea. Doar Maicii Domnului i-o cerem, spunând: „Mântuieşte-ne pe noi”. Nu este vorba de mântuire în sensul în care ne-a dat-o Hristos, dar există atâtea greutăţi în viaţa noastră, încât o rugăm să ne ajute, să ne dea posibilitatea să lucrăm pentru mântuirea noastră. Ea ne mântuieşte în virtutea unirii sale desăvârşite cu Fiul său, Mântuitorul nostru.

În acest sens se constituie cultul Sfinţilor care iradiază, fiindcă iradierea lor ajunge până la noi. Credinţa poporului român creştinat, născută şi cultivată prin predica Sfântului Apostol Andrei şi prin lucrarea misionarilor creştini, vorbitori de limba greacă şi latină, a rodit duhovniceşte de-a lungul a doua milenii în cultura româna creştină, dar mai ales în mulţimea sfinţilor martiri, a sfinţilor cuvioşi din mănăstiri, schituri şi sihăstrii, în mulţimea sfinţilor ierarhi pastori de eparhii, a domnitorilor sfinţi apărători ai patriei şi ai credinţei, în mulţimea preoţilor, precum şi în mulţimea sfinţilor mireni cunoscuţi şi necunoscuţi pe nume, care au postit mult şi s-au rugat constant, au mărturisit credinţa în vremuri grele, au construit biserici şi mănăstiri, au născut, crescut şi educat copii în iubirea lui Hristos şi în iubirea de Biserică şi Neam.

Astazi, prin sfinţii români, poporul nostru are mai mulţi mijlocitori sau rugători pentru el în faţa Preasfintei Treimi, ca el să-şi păstreze credinţa ortodoxă, să transmită generaţiilor tinere adevărata credinţă, singura prin care primim mântuirea, şi să-şi înalţe demnitatea sa ca neam purtător de Cruce şi Înviere în istorie, pentru a se bucura de slava Împărăţiei cerurilor.

În calendarul Bisericii noastre nu există vreo lună în care să nu fie pomenit cel puţin un sfânt român, însă, în Duminica Sfinţilor Români, sunt pomeniţi toţi sfinţii români împreună, cei cunoscuţi sau canonizaţi de Biserică şi cei necunoscuţi pe nume de către oameni, dar pe care Dumnezeu îi cunoaşte că sunt sfinţi. De aceea trebuie să mulţumim astăzi lui Dumnezeu mai ales pentru darurile Duhului Sfânt revărsate în sfinţii din poporul român, daruri pe care însă ei le-au cultivat prin credinţa şi nevoinţa, prin rugăciune şi fapte bune spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin!

 

AVEM O ŢARĂ!

de Radu GYR

Avem o ţară unde au stăpânit odată

Vitejii daci, bărbaţi nemuritori.

Şi unde stau de veacuri laolaltă,

Izvoare, văi şi munţi cu fruntea-n zări.

 

Avem troiţe sfinte, altare şi icoane

Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri;

Avem atâtea lacrimi şi prigoane

Că ne e plin pământul de martiri.

 

Avem la Putna, Sfânt şi viu cu duhul

Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;

Şi azi de-l vom chema să-nfrâng-apusul,

Va răsturna cinci veacuri de pământ.

 

Avem pe Brâncoveanu pildă tare,

Căci pruncii lui sub sabie-au căzut;

Ca să păzească fără de schimbare

Credinţa dreaptă-n care s-au născut.

 

Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,

Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;

Avem ierarhii sfinţi, pe Iancu şi martirii,

Pe Horia tras pe roată pentru neam.

 

Azi iaraşi te-au suit vrăjmaşii tăi pe cruce,

Ardeal cu trei culori împodobit;

Scriind deasupra vina ta cu sânge,

Aceea că, ortodoxia ai iubit.

 

Avem un Rai de sfinţi în temniţi daţi la moarte

Şi aruncaţi în groapă neştiuţi;

Dar astăzi dând pământul la o parte

Ies moaşte sfinte-n zeghe grea de deţinuţi.

 

E jertfa lor de veacuri mărturia

Ce strigă din morminte pân’ la noi:

Să apărăm cu râvnă Ortodoxia

Şi-acest pământ, de Sfinţi şi de eroi!