BUN VENIT ÎN LUMEA LECTURII

La parohia noastră „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din orașul Chișinău, proiectele culturale derulează sub îngrijirea Fundației „VASILIADA”. Există tradiția de mai mulți ani la noi în comunitatea de a promova lectura. Mulți dintre noi de la început nu prea înțelegeam ce scop urmărea părintele Viorel Cojocaru când ne prezenta pe amvonul bisericii cărți religioase necesare de citit. Iată că acele scurte prezentări de carte s-au materializat într-un frumos proiect „Parohia citește o carte”. Noi, mereu am făcut lansări de carte unde organizatori erau biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” împreună cu Fundația „VASILIADA”, s-au lansat cărți și-in biblioteca parohiei, și la Biblioteca Alba Iulia, etc. Această toamnă părintele Cojocaru a pornit cu o mică bulversare, care ne-a tresărit la actualitatea apostolicească la care suntem chemați: de a mărturisi pe Hristos, indiferent de consecință.

Cartea Aspaziei Oțel Petrescu „Cu Hristos în celulă” se pare că și-a ales timpul apariției. Trăim în vremuri de restriște și de orbecăire sufletească, când  nu mai știm unde se află linia de demarcație între valoare și nonvaloare. Un lucru însă e cert că, indiferent de epocă, de culoare politică, economică și socială, menirea dintotdeauna a creștinului rămâne a fi refacerea legăturii cu Divinitatea.

Pentru o supraviețuire creștinească într-o lume a apostaziei, noi avem neapărt nevoie de repere morale. Acestea din urmă sunt oferite cu prisosință, prin viața Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Sfinților Apostolilor, arhiereilor, mucenicilor, precum și prin cărțile care cuprind mărturii cutremurătoare ale celor care au suportat cu stoicism și demnitate vicisitudinile regimului de la cârma țării.

De-a lungul istoriei, palma aceasta de pământ a avut de suportat mai multe regimuri- turcesc, austro- ungar, țarist. Și după anii 90, când se părea că ne-am îndreptat umerii gârboviți de atâtea juguri, ne-am trezit, non volens, dominați de o altă influență, nu mai puțin nefastă pentru distrugerea sufletului nostru, cea a occidentului, care are o strategie mult mai periculoasă, căci acționează tacit, dar perfid. Și iarăși sufletul nostru, dornic de încurajări, își amintește de atenționarea lui M. Eminescu „Ca un cântec de sirenă/ Lumea- ntinde lucii mreje ”, însă tot el, poetul, ne și sfătuiește „Tu pe-alături te strecoară/ Nu băga nici chiar de seamă”.

În acest context social- politic- istoric, ce se clatină pe marginea abisului apostazic, cartea „Cu Hristos în celulă” este un reper moral spre un viitor cu multe urcușuri, provocări și cotituri, dar, cu certitudine, aducător de odihnă sufletească pentru cei care și-au făcut din Cuvântul lui Dumnezeu toiag axiologic.

„Cu Hristos în celulă”, vorbindu-ne despre un trecut trăit în duh și adevăr cu Iubire față de Dumnezeu, ne oferă nouă, creștinilor, o definiție vie a mântuirii. Și, mai nou, cartea Aspaziei Oțel este și un fel de barometru al nivelului nostru de moralitate. Citind-o, nu numai că ni se umple sufletul de lumină și bucurie, știind că Dumnezeu ne Iubește și ne așteaptă să venim la El în starea de păcătoșenie în care ne aflăm, miluindu-ne, ci și ne cheamă să privim spre sine și să ne dăm seama pe care treaptă a propriei mântuiri ne găsim.

Pentru însușirea cu succes a lecției mântuirii, autoarea ne oferă câteva soluții demne, care ne vor duce în lumea unde este bucurie veșnică. Una din ele este sfânta și curata rugăciune. Autoarea ne sfătuiește să ne luăm drept stâlp al verticalității morale pe Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, Care este „Calea, Adevărul și Viața”, comunicând mereu cu El. Mai ales atunci când ajungem în situații-limită, când nu mai știm încotro să mergem, să ne întrebăm cum ne-ar sfătui Iisus Hristos să procedăm? Ce ar fi făcut Mântuitorul în atare împrejurare? Și, dacă știm să cerem cu inimă curată, prin rugăciune fie cea cu textul ei aparte, fie cea rostită cu propriile cuvinte, cu certitudine răspunsul ne va veni. În cuvintele rugăciunii este depozitată experiența de credință a omului, de aceea puterea ei supremă este incontestabilă. Prin aceste cuvinte s-au rugat toți creștinii ortodocși și unii dintre ei au ajuns la desăvârșire, bucurându-se de slava lui Dumnezeu. Cuvintele rugăciunii ne eliberează de păcate și de poveri chinuitoare. Mult folositoare este și rugăciunea noastră pentru alții. Dumnezeu vede, aude și cunoaște trebuințele fiecăruia – ale celuia care se roagă și ale celuia pentru care ne rugăm- și ne va da ceea ce ne trebuie. Aspazia Oțel Petrescu ne sfătuiește, că dacă vrem să fim luptători în oastea lui Hristos, e bine să ne alegem două – trei rugăciuni pe care să le avem mereu în noi și la vreme de nevoie să le folosim. Ori, noi, ortodocșii, avem rugăciunea inimii „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” La fel de puternică este și cea către Măicuța Domnului „Sfântă Fecioară, miluiește-mă pe mine, păcătoasa!”. Astfel, rugăciunea construiește un zid ce păzește sufletul de sămânța putrejunii.

O altă cale ziditoare de viață duhovnicească, sugerată de cartea „Cu Hristos în celulă” este cea a suferinței transfigurată prin acceptare, rămânând pentru mulți dintre noi o  temă pentru acasă – unii o însușesc până la sfârșitul vieții acesteia aici, pe pământ, alții, pe jumătate, iar o bună parte, nici pe aproape. Momentul acceptării suferinței este o bucurie și o onoare. Devenim fericiți când ne dăm seama că Mântuitorul a luat din suferința Sa și ne-a dat și nouă o linguriță, propria-i cruce. Din clipa împăcării cu suferința, stare dureros de dulce, vorba poetului M. Eminescu, suntem fii lui Dumnezeu.

Cine-și face din suferință o bucurie se mântuiește!

 

Liudmila MOTRICALĂ pentru VASILIADA