AVORTUL DIN PERSPECTIVA BIOETICII CREŞTINE

Viaţa umană şi planeta însăşi sunt astăzi ameninţate cu distrugerea, şi nu de către alte forţe, ci de însăşi mintea şi mâna omului. Toate valorile şi mai presus de orice, viaţa umană, cu toate posibilităţile şi realizările ei, sunt încredinţate omului spre păstrare, fructificare şi progres continuu, căci omul este singura făptură a lui Dumnezeu purtătoare şi creatoare de valori.

Omul are o poziţie unică pe pământ şi ăn ansamblul creaţiei, de aceea orice atentat la viaţa omului este sfidare şi ofensă la adresa lui Dumnezeu, violare a uneia dintre poruncile fundamentale ale legii divine: „Să nu ucizi!”. Viaţa este darul cel mai preţios al lui Dumnezeu, dat omului şi nimeni, în afară de Dumnezeu, nu poate dispune de viaţa omului, nici chiar omul înuşi nu are dreptul să-şi suprime viaţa, şi cu atât mai mult nimeni nu-şi poate aroga dreptul de a suprima altuia. Şi acesta, cu atât mai mult cu cât fiecare om este o existenţă unică, nereparabilă, cu potenţe nebănuite.

Practica avortului, anticoncepţionalele şi controlul naşterilor în cadrul căsătoriei de astăzi, cât şi în cazul relaţiilor extraconjungale şi întâmplătoare sunt o crimă împotriva vieţii umane în general şi a copilului în special, în ciuda întâlnirii lor, pe tot parcursul istoriei omenirii, ca o realitate, din nefericire, constantă, apărută şi justificată de mulţi reprezentanţi ai omenirii. Ierburi şi practici care provocau avortul earu pretutindeni cunoscute şi se foloseau. În vechime însă, oricare metodă folosită pentru întreruperea de sarcină era considerată nepermisă. Fîtul a fost socotit întotdeauna şi în mod constant om deplin. Întreruperea de sarcină era considerată crimă, omcidere. De aceea şi în jurământul medical impus de Hipocrate şi care este acceptat până astăzi, medicul, ca slujitor al vieţii, mărturiseşte că nu va da femeii substanţe abortive. Poziţia aceasta este astăzi pusă sub semnul înrebării1.

 

____________________________

1 PR. PROF. DR. DUMITRU RADU, Atitudinea Moralei creştine faţă de avort, divorţ, abandonul copiilor, imoralitate, manuscriptum, curs de Teologie Morală ţinut la catedra de Teologie Morală Ortodoxă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Bucureşti, pentr cursurile de aprofundariat în anul universitar 1994-1995, p. 8, 9.

1.1Atitudinea Sfintei Scripturi cu privire la avort

Înţelepciunea biblică a privit totdeauna avortul ca pe un act condamnabil moral, adică un act de distrugere a unei vieţi umane inocente. Începând de la concepţie, viaţa în uter, ceea ce numim viaţă fetală, este recunoscută de Sfânta Scriptură ca viaţă uman deplin personală. Creată de Dumnezeu prin inermediul părinţilor, noua fiinţă umană reflectă chipul divin prin care este înzestrată cu calitatea morală şi spirituală de persoană.

Cărţile sapienţiale ale Vechiului Testament fac deseori referire la timpul în care embrionul se constituie în secret.mult mai înainte de acestea, Pentateuhul este şi el interesat de a înţelege modul de concepere a omului. În mod sigur, evreii Vechiului Testament ştiau foarte bine că o nouă generaţie vine datorită întâlnirii trupeşti între bărbat şi femiei, întâlnire care nu este redusă la un simplu fapt. Expresia folosită în Levitic, 12, 2, 5: „Dacă femeia va zămisli şi va naşte prunc de parte bărbătească, necurată va fi şapte zile, cum e necurată va fi două săptămâni, ca şi în timpul regulii ei.” – poate fi tradusă fie cu „dacă o femeie care va da descendenţă” fie cu „o femeie care va produce sămânţa neamului”: şi aici se poate sugera că nu numai bărbătul produce seminţia, ci femeia. Acelaşi termen de „sămânţă”sau „descendenţă” revine în tot capitolul 12 al Leviticului, precum şi în Cartea Facere 4, 25 privind în general regulile de curăţie a femeiii după naştere: sângele fiind văzut, potrivit unei credinţe comune, ca fiind mijlocul care poartă taina vieţii.

Mai târziu David în Psalmul lui nu ocoleşte această temă a descendenţei şi a modului în care omul este conceput. Psalmul 139 ce aparţine unui grup între psalmii lui David (138-145), este un psalm de învăţătueă, în care omul dialoghează cu Creatorul Său: Dumnezeu este descris ca cel care ţese viaţa umană chiar din pântecele matern, în mod ascuns: „Minunată este ştiinţa Ta, mai presus de mine; este înaltă şi n-o pot ajunge… Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit îm pîntecele maicii mele … Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care mai de jos ale pământului”. (Psalmi 138, 6; 13; 15). Această conştiinţă că Dumnezeu este Domnul vieţii ce începe ca un dar al lui Dumnezeu în pântecele matern vine legată la o altă viaţă spirituală a omului credincios ce suportă suferinţe pentru credinţă şi respectarea legilor lui Dumnezeu. Mai înainte de acestea, Cartea lui Iov, utilizând metafora laptelui care devine caş atestă taina vieţii ca aparţinând lui Dumnezeu: „Mâinile tale m-au făcut şi m-au zidit şi apoi Tu mă nimiceşti în întregime. Adu-ţi aminte că m-ai făcut din pământ şi că mă vei întoarce în ţărână. Nu m-ai turnat oare ca pe lapte şi nu m-ai închegat ca pe caş? M-ai îmbrăcat în piele şi în carne, m-ai ţesut din oase şi din vine. Apoi mi-ai dat viaţă, şi bunăvoinţa Ta şi purtarea Ta de grijă au ţinut vie suflarea mea.” Aceeaşi metaforă este reportată şi în Înţelepciunea lui Solomon (7, 1-2) care vorbeşte de „închegarea omului”din sânge asemenea laptelui: „Sunt şi eu muritor asemenea tuturor şi coborând din neamul celui dintâi om zidit din pământ. Şi am fost înfiripat, cu trupul, în pântecele mamei mele, închegându-mă din sânge, vreme de zece luni, din sămânţă bărbătească şi în ceasul somnului odihnitor”.

În concluzie, Tradiţia biblică, folosind cunoştinţele timpului, ştie foarte bine că pruncul este un fruct al unirii trupeşti între bărbat şi femeie şi mărturiseşte că Dumnezeu este Domnul vieţii şi cel ce dă suflarea vieţii: „Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.” (Facere 2, 7) Înţelepciunea biblică recunoaşte că dincolo de datul empiric, obiect al investigaţiei ştiinţifice, procrearea umană se dă de UN AL TREILEA, care este transcendent şi deci nu poate fi substituit nici de bărbat şi nici de femeie.Este propriu învăţăturii biblice de a recunoaşte în procrearea umană operalui Dumnezeu, care pune o interdicţie după naştere, precum şi după perioada lunară a femeii tocmai pentru a nu se ajunge la o pretenţie magică a generării vieţii renunţându-se la Taina vieţii pe care o deţine numai Dumnezeu2, şi deci indisponibilitatea ei pentru om. Acest lucru se vede foarte bine în toate prescripţiile cultice ale Vechiului Testament cu privire la curăţirile cultice pe care femeia trebuie să le facă după naştere sau după perioada lunară.(Levitic 12-15).

Pe fondul acestei tradiţii religioase, trebuie să notăm că în Vechiul Testament nu este nicio menţiune specifică cu privire la avortul voluntar. Şi aceasta deoarece la poporul ales, avortul constituie o practică interzisă având în vedere valoarea deosebită care se dă decendenţei, fiind fii ca şi daruri ale lui Dumnezeu şi fecundalitatea ca un semn evident al binecuvântării lui Dumnezeu, şi dimpotrivă un semn evident al binecuvântării lui Dumnezeu, şi dimpotrivă terilitatea ca o condamnare la moarte3. Textul care merită amintit însă, cu privire la interzicerea

2 E. LEPICARD, L′embryon dnas la Bible et la tradition rabbinique, în rev. «Ethique», nr.3 (1992), p. 37-47, aici 45.

3 MAIRIZIO CHIODI, Etica della vita, p. 154

avortului, este un text unic din Legea Vechiului Testament, Ieşire 21, 22-25. „de se vor bate doi oamei şi vor lovi o femeie însărcinată şi aceasta va lepăda copilul său fără altă vătămare, să se supună cel vinovat la despăgubirea ce o va cere bărbătaul acelei femei şi el va trebui să plătească suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânîtaie”,care condamnă în mod explicit avortul, în cazul de mai sus involuntar.

Pasajul de la ieşire defineşte într-un anumit sens statutul legal recunoscut embrionului despre care Sfânta Scriptură spune că se dezvoltă, creşte în ascuns, în secrte. Referindu-se la cazul de violenţă fizică în timpul căreia o femeie însărcinată poate pierde pruncul, textul biblic prevede două posibilităţi: dacă lovirea determină doar avortul, Legea cere ca vinovatul să plătească soţului femeii însărcinate o sumă stabilită de sentinţa judecătorilor, în acest caz, avortul nu este considerat ca fiind asemenea cu omuciderea, şi viaţa fătului nu este echivalentă cu cea a unui om. Dar dacă se va dovedi o vătămare majoră, atunci se aplică Legea, aşa-zisă a Talionului, care prevede viaţă pentru viaţă. Aici trebuie să subliniem că acest text a fost interpretat în mod divers în tradiţia greacă a traducerii celor 70 de bătrâni înţelepţi4, abandonată de altfel de evrei. Textul grecesc al celor 70 de Înţelepţi de la Alexandria face distincţia între un fetus non format şi un fetus format şi în acest caz cere viaţă pentru viaţă. Distincţia e cu totul absentă în originalul ebraic de unde se vede clar influenţa problematicii greceşti cu privire la etapele dezvoltării emrionului. Probabil această dinstincţie se lega l ao curentă opinie grecească prezentă în epoca celor 70 de înţelepţi, (în opoziţie cu stoicismul inspirându-se din Hipocrate, Aristotel a produs în mediul religios aşa-zisa Lex cathartica din Cirene) care făcea această dinsticţie între fătul uşor recunoscut şi fătul non recunoscut5.

În noul Testament, unde se regăseşte şi ethosul testamentar, unicele referiri, şi acestea indirecte, cu privire la avort ar fi cele de la Galateni (5, 18-21) şi în unele texte din Apocalipsă ()9, 20-21; 21, 8; 22, 15) şi în special textele care vorvesc de

4 SEPTUAGINTA, Deutsche Bibelgesellschaft Stuttgart, 1935, Exodic, 21, 22-25: „Dacă doi oameni se luptă şi lovesc o femeie însărcinată şi creatura sa vine afară neformată, se va plăti o despăgubire cum o va cere soţil acelei femei. Dar dacă, dimpotrivă, urmează nenorocire, va plăti cu suflet, ochi pentru ochi”.

5 MAURIZIO CHIODI, Etica della vita, p. 155.

ucidere şi desfrânare.

1.2. Discernământul moral contemporan cu privire la avort

Astăzi, contracepţia şi avortul sunt două cuvinte foarte la modă – se practică azi contracepţia cum se practică sporturile; fete de 13-14 ani pot să-şi cumpere pilule anticoncepţionale cum şi-ar cumpăra alimente sau un element de vestimentaţie; şi dacă, totuşi, o mică fiinţă se încăpăţânează să apară pe lume, atunci intră în scenă masacrul, însă nu oricum, ci legalizat. Femeia se internează într-o clinică oentru o „mică” operaţie numită simplist – „întrerupere de sarcină” sau „chiuretaj”, ca să nu mai vorbim de metoda zisă „prin aspiraţie” 6. Proavortiştii, adică adepţii întreruperii artificiale de sarcină, sunt astăzi o adevărată mişcare internaţională concretizată în asociaţii, grupuri de iniţiativă, conferinţe, manifestări de protest cerând ca avorturile să nu mai fie în nici un fel pedepsite de legea civilă, motivându-se că s-a schimbat însăşi concepţia moraslă şi este anacronic să fie considerat avortul crimă, ucidere7. De pildă, în Franţa se asistă astăzi la o campanie virulentă pentru a obţine schimbarea legii din 13 ianuarie 1920. Articolul 3 al acestei legi declară: „Va fi pedepsit cu una până la şase luni închisoare şi amendă între 100-500 de franci oricine în scopul propagandei anticoncepţionale se va oferi să dezvăluie procedee de prevenire sarcinii, sau chiar să faciliteze folosirea lor”8. Pe de altă parte „planificarea  familială” se ocupă intens de puterea cuplurilor de aşi dirija fecunditatea în mod raţional: rărirea naşterilor în funcţie de starea de sănătate a mamei, de posibilităţile materiale ale familiei şi în vederea unei educării echilibrate a copiilor. Este vorba de mijloace pedagogice şi medicale de a regiza fecunditatea. Această acţiune a depăşit cadrul teoretic şi a intrat adânc în faţa practicii oficiale în multe ţări. Astfel s-au pus în aplicare mai multe metode care au în vedere limitarea naşterilor. Metoda zisă „metoda Ogino” se bazează, depildă, pe faptele „sterilităţii temporare fiziologice” ale femeii. Repararea acestor fapte şi restricţia practicării raporturilor conjugale doar în aceste perioade ar oferi se pare o soluţie. Enciclica „Casti connubi” a bisericii romano-catolice, admite

 

6 GEORGES HABRA, iubire şi senzualitate, Editura Anastasia, Bucureşti, 1994, p. 106.

7 D. RADU,Atitudinea Moralei Creştine, p. 9.

8 P. EVDOKIMOV, Taina iubirii, p. 228.

 

chiar această soluţie a vieţii conjugale9. Teologii catoloci nu încetează să ceară

biologilor să facă uz de această metodă, cu atât mai infailibilă cu cât ea nu este încă, până astăzi, total sigură. Declaraţia cardinalilor şi a arhiepiscopilor precizează

că dacă se are în vedere o „regizare a naşterilor” prin metode pe care ştiinţa le îmbogăţeşte progresiv prin noi precizări, implică supunerea conştientă a soţilor unei reguli superioare de moralitate în manifestarea iubirii omeneşti şi într-adevăr, totul depinde de conţinutul regulii superioare a iubirii umane10.

Învăţătura curentă pune însă o întrebare inevitabilă: putem cu adevărat şi în mod sincer să facem o deosebire între calculul zilelor de fecundaţie şi alte mijloace anticoncepţionale, de exemplu cel ce ar putea asigura un anumit timp de sterilitate absolut sigur? Distincţia între actul complet şi incomplet este grosier materialistă. Învăţătura elaborată închide cuplurile într-o cazuistică a mijloacelor, le obligă să caute „trucuri”, să se eschiveze şi să trişeze litera moralei oficiale în acest caz, aceasta îi priveşte ca pe nişte „neterminaţi”şi „iresponsabili”. Dezastrele care urmează sunt zdrobitoare. Trebuie să mărturisim, însă, deschis: dacă se admite metoda Ogino – Knaus11 sau Schmulder, graniţa dintre autorizat şi neautorizat, între firesc şi nefiresc devine foarte slab trasată, imprecisă şi shimbătoare12. Actele „prezervate” prin calcularea zilelor, prinr-un mijloc mecanic sau print-o stăpânire voită toate fără excepţie, sunt nefireşti. Prezervativele mentale sunt robul cazuisticii mentale care nu mai este o soluţie spirituală şi adunată. În prezenţa interdicţiilor orice soluţie este un trucaj sau o trişare chiar şi apstinenţa când este impusă şi nu liber dorită şi acceptată nu are decât o înşelătoare aparenţă spirituală şi amplifică conflicte dezechilibrate13.

9 Ibidem, p.332

10 Ibidem

11 Metoda lui Ogino-Knaus – Este o metodă de contracepţie naturală pe baza ciclului menstrual. Această metodă consta în abţinerea de la orice raport sexual în perioada de fecunditate a femeiii. Această perioadă se calculează folosind următoarele: ca spermatozoizii pot supravieţui 3 zile în trompa uterină; dacă se adaugă o marjă de siguranţă de o zi înainte şi o zi după, se estimează ca fiind din a 10-a zi până a 17-a zi a ciclului. Dar datorită faptului că ciclurile menstruale nu sunt atât de regulate, metoda Ogino-Knaus are o eficacitate relativă.

Sinonim: metoda calendarului.

12 Ibidem, p. 237.

13 Ibidem, p. 238.

(Articol preluat din: Pr. conf. univ. Leontin Popescu, Bioetica şi perspectiva creştină, Muzeul Brăila, Editura ISTROS, Brăila, 2009, pp. 77-84)