„AJUTĂ-MĂ SĂ TE AUD”

Elevii şcolii speciale pentru copiii hipoacuzici şi cu surditate tardivă nr. 12, din Chişinău, au prezentat, pe data de 3 decembrie, de Ziua Internaţională a persoanelor cu dizabilităţi, un spectacol de excepţie cu genericul „Ajută-mă să te aud”. Acest concert a fost posibil graţie susţinerii şi colaborării acestei instituţii de învăţămînt cu parohia ortodoxă „Biserica Inimii Tăcute”, Fundaţia „VASILIADA”, ASCOR Chişinău şi alte organizaţii.

Sala teatrului de revistă „Ginta Latină”, oferită gratis de către administraţia acesteia, a fost arhiplină. La acest eveniment cultural au fost  prezenţi părinţii copiilor, spectatori, reprezentanţi ai mai multor ambasade, ai instituţiilor publice şi şcolare, ai agenţilor economici, parteneri ai acestei şcoli, care îi asigură o bună funcţionalitate. Cei din sală au privit cu sufletul la gură şi au admirat tăria de caracter a acestor făpturi de a se afirma în viaţă.

Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de interpretele  de muzică uşoară şi populară Anişoara Puică, Nelly Ciobanu, Victoria Lungu, Adriana Ochişanu, Georgeta Voinovan, Basarabeanca. Pe fundalul cântecelor acestora, copiii au mimat şi chiar au evoluat în duet cu artistele. Tematica diversă – dragostea de şcoală, de profesori, de părinţi, de ţară, de limbă – precum şi măiestria copilaşilor de pe scenă, au avut un impact emoţional constructiv asupra celor prezenţi în sală.

Toţi copiii au fost deosebiţi, însă, totuşi, s-au evidenţiat elevele din clasa a IX-a Tatiana Larionova şi Vasiliţa Coca şi  eleva din clasa a X-a, Gabriela Ichim, care au mimat exact ritmurile muzicii şi cuvintele cîntecului, încît aveai impresia că ele sunt adevăratele interprete. Apoi, în scenă au urcat colectivele de dansatori care au prezentat Hostropăţul, Sârba, Învârtita, dar şi Polka, dansul cowboilor. Coordonare perfectă a mişcărilor în ritmul muzicii a reuşit să şteargă hotarul între mit şi realitate.

Nu cred că cineva dintre spectatori n-au spus în sinea lui: „Bravo!”, „Veritabili artişti!” Şi îşi merită, pe bune, apreciera, pentru că aceşti tineri artişti amatori, membri ai cercului de dansuri „Ghiocel”, care activează în cadrul şcolii, au devenit Laureaţi ai Festivalului Naţional de dans pentru copiii hipoacuzici, desfăşurat în luna aprilie, anul curent.

Este un rezultat deosebit al muncii asidue a profesorilor acestei şcoli, în special, a coreografului Ghenadie Lozovanu şi a doamnelor Mariana Scripnic şi Inga Bolboceanu, profesoare de limbaj mimico – gestual.

Directoarea şcolii, dna Nina Rusu, a adresat sincere mulţumiri celor care se află mereu alături de copiii şcolii speciale, şi anume, Ambasada Statelor Unite ale Americii, României, Germanei, Agenţiei Naţionale de Turism a Republicii Moldova, Companiei „Orange”, Fundaţiei „Vasiliada”, preşedintele căreia, parohul Bisericii „Inimii Tăcute” din Chişinău, Viorel Cojocaru, este duhovnicul şcolii şi contribuie substanţial, cu binecuvăntare Bunului Dumnezeu, la valorificarea şi promovarea aptitudinilor fiecărui elev, în parte, le redă încredere în forţele proprii, puterea de a avea vise şi de a le realiza.

La încheierea concertului cei prezenţi au făcut donaţii pentru a-i susţine spiritual şi material pe aceşti copii talentaţi, a continua cele începute şi a fi motivaţi să căute noi oportunităţi de dezvoltare a şcolii, a avea vise şi a le realiza.

 

Ion AXENTI pentru Vasiliada