Ai vrut să dai foc la comunism cu Rugul tău Aprins! (Pr. Daniil Sandu Tudor)

Părintele Daniil Sandu Tudor a văzut lumina zilei la 22 decembrie 1896, la Bucureşti, în casa soţilor Sofia şi Alexandru Teodorescu. Clasele primare le-a urmat la Bucureşti, iar studiile liceale la Ploieşti. În ultimul an de liceu, Sandu Tudor a fost mobilizat, iar în 1916 concentrat pe front, unde a primit gradul de sublocotenent. Ulterior, a început studii universitare la Bucureşti în Arte Plastice, dar a fost nevoit să renunţe din motive financiare. S-a angajat în marina comercială, prilej cu care a călătorit în lume timp de trei ani.

Apoi, după mai multe slujbe minore, a trăit din publicistică, fiind primit la început în redacţia revistei Gândirea (1927). În paralel, publică poezie în importante reviste ale vremii, precum Mişcarea literară, Contimporanul, Convorbiri literare etc. În anul 1927 a scris un prim acatist pe care l-a închinat Sfântului Dimitrie cel Nou Basarabov, lucrare care în 1928 primeşte binecuvântarea pentru a fi publicată (aceasta se va întâmpla abia în 1942) şi, cităm, „elogii” din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În anul 1929 face o călătorie la Sfântul Munte Athos, primind binecuvântarea viitorului Mitropolit al Bucovinei Tit Simedrea. La Sfântul Munte, unde va sta câteva luni, Sandu Tudor este introdus în tainele isihasmului. Întors la Bucureşti, înfiinţează în 1932 o revistă săptămânală de cultură intitulată Floarea de Foc (cu apariţie inconsecventă) şi jurnalul Credinţa (1933-1938).

În 1939 a fost concentrat şi dus pe frontul de est, iar un an mai târziu s-a întors şi a fost numit profesor la o şcoală de motomecanizare. În 1942 a fost arestat şi dus în lagărul de la Târgu Jiu, considerându-se că are convingeri de stânga. A fost eliberat, la cererea unităţii în care lucrase, dar a rămas sub arme până la sfârşitul războiului. În 1945, convins tot mai mult că drumul prin viaţă trebuie să fie unul care să îl apropie mai mult de Dumnezeu decât de deşertăciunile trecătoare, a vân­dut tot ce avea, iar cu banii obţinuţi a contribuit la refacerea mănăstirii Antim, unde a şi intrat ca frate în acelaşi an. În 1950 a început calvarul ares­tărilor ce­lor acuzaţi de fascism. Părintele Aghaton, după numele de călugăr, a fost şi el arestat şi dus în mai multe în­chi­­sori, dar cel mai mult la Canal unde erau extermi­na­ţi intelectualii ţării. A fost condamnat 5 ani, dar nu i-a executat pe toţi, după eliberare s-a retras la mă­năstirea Sihăstria-Neamţ, unde a fost hirotonit schim­nic de părintele Cleopa Ilie sub numele de părintele Da­niil, apoi a fost numit stareţ la mănăstirea Rarău.

A fost arestat împreună cu alte 15 persoane care au format lotul „Teodorescu Alex. Şi alţii”. Lotul „Teodorescu Alex. Şi alţii” se referă la toţi cei care au frecventat grupul Rugul Aprins, în frunte cu el, după numele civil, Alexandru Teodorescu. Toţi au  fost arestaţi în noaptea de 13-14 iulie 1958. În acea noapte, părintele Daniil se afla în casa prietenului său Alexandru Mironescu. Plecase de la Rarău, pentru că fusese înştiinţat de Dumnezeu că va fi arestat. Şi-a luat rămas bun de la monahi, cerându-le iertare şi spu­nându-le că nu doreşte să-i implice în nici un fel.

Dosarul are 10 volume. Acei „şi alţii” sunt, după numele trecute în registre: Făgeţeanu Alexandru-Adrian, Ghiuş Vasile-Benedict, Braga Roman, Boghiu Serghie-Sofian, Dubneac Felix, Papacioc Anghel-Arsenie, Mironescu Alexandru, Vasâi Gheorghe, Mironescu Şerban, Rădulescu Nicolae, Pistol Grigore Dan, Dabija Gheorghe, Voiculescu Vasile, Stăniloae Du­mitru, Mihailescu Emanoil. După cum se vede, nume grele ale duhovniciei şi culturii româneşti.

Ca lider al grupului, părintele Daniil Sandu Tudor a fost condamnat la 25 ani de temniţă grea şi 10 ani degradare civică, „15 ani detenţiune riguroasă pentru crimă”, din toate urmând să execute pedeapsa cea mai grea. A rămas memorabilă replica unui anchetator care i-a spus: „Ai vrut să dai foc la comunism cu Rugul tău Aprins!”.

În celula de la Aiud, înfometat, înfrigurat, bătut şi torturat adesea, părintele Daniil a scris ultima variantă a Imnului Acatist al Rugului Aprins al Maicii Domnului. A suferit în temniţă patru ani din ultima condamnare. Despre ororile îndurate acolo este greu de scris, greu şi de citit ce au scris alţii.

La 17 noiembrie 1962 sufletul lui se înălţa la cer, părăsind iadul Aiudului. Părintele Roman Braga, condamnat şi el în lotul Rugul Aprins, mărturisea undeva că „părintele Daniil a murit la Zarca de la Aiud după patru ani de torturi şi bătăi, fiind printre puţinii deţinuti care au purtat lanţuri pe toată durata detenţiei”. Oficial, vina era „activitate mistică duşmănoasă” împotriva clasei muncitoare. Iar vina nescrisă a fost credinţa în Dumnezeu.

https://www.youtube.com/watch?v=y0KOfdFUR6E